joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încă o lovitură sub centură pentru cultura Aradului? UAP ar putea pierde Galeria de Artă Delta

    de Raluca Medeleanu | 22 februarie 2022, 8:16 PM | Cultură | Dezvăluiri | Recomandările editorilor

    4

    (foto: arhivă)

    „Sperăm să ne reîntâlnim cu bine tot în acest spațiu…”, cam așa au sunat ultimele cuvinte din discursul Anamariei Șerban, fiica președintelui UAP – filiala Arad, la vernisajul Salonului Anual de Artă, organizat în 22 februarie, la Galeria Națională de Artă „Delta”, o declarație care a lăsat mai multe persoane din public cu o privire nedumerită.

    Vestea a ieșit la iveală abia acum, dar se pare că de mai bine de doi ani deja, încă din 2020, Uniunea Artiștilor Plastici este prinsă la mijloc într-un proces între Primăria Municipiului Arad și niște persoane care solicită să le fie retrocedat spațiul în care la ora actuală se află Galeria Delta. Dacă în primele intervenții ale proclamaților moștenitori, Tribunalul Arad le-a refuzat solicitarea, se pare că de această dată situația tinde să devină mai gravă.

    Lucrul controversat este că până acum, varianta oficială era că spațiul respectiv a fost dat spre folosință gratuită, pe o perioadă nedeterminată, „atâta timp cât se face artă”, în anii ’90 de către primarul Moisescu filialei arădene a Uniunii Artiștilor Plastici tocmai pentru că parterul era fără probleme la cadastru, căci – se spunea atunci – nu fusese naționalizat, întrucât proprietarul donase spațiul respectiv Statului, în schimbul unei pensii viagere.

    Amintim că la Arad, prima galerie de artă a fost Galeria Alfa, deschisă pe la finalul anilor ’60, după care o a doua a fost deschisă prin 1986 pe colțul Bulevardului Revoluției cu strada Vasile Alecsandri, numită Galeria Arta, care s-a închis după Revoluție întrucât spațiul aparținea Arhiepiscopiei Aradului, care are și acum un sediu acolo. Astfel, primarul Cristian Moisescu a căutat să ofere Uniunii Artiștilor Plastici Arad un alt spațiu în care să deschidă o galerie de artă, care să fie încăpătoare și a venit cu soluția de a o deschide pe Strada Mihai Eminescu 2. Așa a luat naștere Galeria Națională de Artă „Delta”, în 1994. Din ce ne-a spus artista Anamaria Șerban, se alesese locația tocmai pentru că se spunea că nu va ridica probleme de retrocedare.

    Ei bine, se pare că situația nu este chiar atât de clară, întrucât în urmă cu câțiva ani au apărut solicitări de retrocedare, dar primele dosare au fost respinse de Tribunalul Arad, astfel că cei de la UAP nici nu au știut de ele. Prima dată când s-a aflat de situație a fost în decembrie 2020, când juristul de la București al UAP a fost intervenient în proces. Însă și atunci, solicitarea a fost respinsă.

    Totuși, cererea de retrocedare a fost depusă din nou. Anamaria Șerban ne-a spus că reține cu claritate data primei înfățișări, căci a coincis cu inaugurarea Bienalei, în 2021. Procesul a fost amânat. A doua înfățișare a fost când s-a încheiat bienala, după câteva luni, dar și de acea dată s-a amânat.

    Următoarea dată în care este programat procesul Primăriei Arad cu cei care cer spațiul este în 17 martie.

    UAP Arad a solicitat să fie intervenient, însă momentan nu se știe dacă a fost acceptată cererea.

    Cum s-a ajuns în această situație?

    Din nefericire nu avem un răspuns la această întrebare, deocamdată, dar vom urmări îndeaproape subiectul.

    Viața culturală a Aradului este într-un permanent declin. Anul 2022 a început cu vestea că Festivalul de Teatru Clasic și Festivalul de Teatru Nou, două evenimente de mare tradiție a municipiului, au fost scoase în acest an din bugetul Aradului. Acum aflăm că există posibilitatea ca Aradul să rămână și fără cea mai mare și importantă Galerie de Artă pe care o are.

    Facem un apel municipalității, pe această cale, să facă tot posibilul să salveze actuala Galerie Națională de Artă „Delta”, un adevărat reper cultural în inima orașului, în imediata vecinătate a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sa se faca expozitii in spatiu construit special pentru Artistii Plastici, langa Consiliul Judetean, acolo unde acum sunt cladiri de birouri. Pentru cei cu memoria scurta, va aduc aminte ca aici, firma de casa a PD, a taiat pomii noaptea ( ca hotii), si ca in schimbul unor ,, garaje”, gargara, s-a dat acest spatiu. Acum nu avem nici galerie de artă si nici parc. Avem doar inca o afacere marca FALCA si multe betoane aiurea.

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Spatiul contruit special pentru artistii plastici despre care vorbiti nu este spatiu expozitional ci sunt incaperi mici in care ei au atelierele, unde creeaza arta. Nu este loc suficient pentru o expozitie de amploare, cum este Bienala de Arta, ori Salonul Anual de Arta, de exemplu.

        +5 voturi
        +1
        -1
      • Cred ca faceti o confuzie. In locul la care faceti referire sunt doua cladiri propriu-zis alipite: una care a fost construita, intr-adevar, pentru birourile unei companii private, iar cea mai mica, din spate, a fost construita expres pentru atelierele UAP, iar inaugurarea atelierelor a fost facuta in toamna anului 2021, inaugurare despre care am scris si noi atunci. Cautati articolul din 28 septembrie 2021, la rubrica de pe site-ul nostru „Cultura”.

        +3 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Calin

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.