Încă o clădire – pericol public în centrul orașului
Închipuiți-vă că mergeți pe trotuar, cufundați în gânduri, grăbiți către un loc anume. Nu vă uitați nici în stânga, nici în dreapta, pentru că sunteți prea preocupați de problemele zilnice. Și, de-odată, BUM! Negru în fața ochilor. Și v-ați dus… Întreaga voastră existență s-a terminat.
Din fericire, acesta nu e cazul de față, dar putea foarte bine să fie.
Atunci când s-au prăbușit aceste bucăți mari din structura unei clădiri istorice de pe Bulevardul Decebal (lemn și piatră), din spatele hotelului Continental, nu trecea nimeni prin zonă. Nu știm cu exactitate când s-a întâmplat incidentul, dar noi am pozat rezultatul ieri, spre seară.
Lucrul cel mai revoltător este că asemenea întâmplări nici măcar nu sunt cazuri izolate. Am făcut deja o listă cu clădirile istorice părăginite ale Aradului și, pe zi ce trece, lista se tot îmbogățește. Se pare că, în curând, va fi mai ușor să facem o listă cu cele rămase încă intacte.
Gluma ca glumă, dar ce efectiv nu putem înțelege e: pentru cât timp trebuie să ne mulțumim cu „privilegiul” de a nu fi noi victimele unui astfel de dezastru și cât de ignoranți ne cred autoritățile locale, încât se așteaptă să ne împăcăm cu ideea că s-au luat măsuri de punere în siguranță, cele care se iau în cazul tuturor clădirilor vechi din Arad: o tăblie cu „Atenție, cad ornamente” și o bandă roșu cu alb (pe care oricum lumea o rupe)?
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)