În continuare, mii de ucraineni fug de război, zilnic, în România





În data de 25.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 266.980 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 63.760 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 125.237 de persoane, dintre care 11.668 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 7,4% faţă de ziua precedentă, anunță Poliția de Frontieră.
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până ieri (25.07.2022, ora 00:00), la nivel naţional, au intrat în România în total 1.694.369 cetăţeni ucraineni.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe site-ul Trafic on-line.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
• 65 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
• valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 38.625 lei;
• nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 43 de cetăţeni din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este