vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    În căutarea arădeanului pierdut – Jacques Faix, un clasic al pictorialismului fotografic

    de Iulia Notaros | 20 iulie 2020, 10:10 AM | Altădată | Contributors | Cultură | Topic special

    10

    (foto: Jacques Faix-Tabán © Magyar Fotográfiai Múzeum)

    E deja târziu, cu coada ochiului mă uit la un meci, nu mai știu care, de când cu repornirea campionatelor mi se pare că la orice oră din zi câte 22 de inși aleargă aiurea prin stadioane goale. În același timp scrollui plictisită pe Facebook, aceleași imagini se repetă în neștire, poze cu micul dejun, câinele, pisica, copii, excursia prietenilor, cunoștințelor, asociaților, mă simt ca Iepurele din Winnie Ursulețul care habar nu avea câte rude și amici avea, dar erau foarte mulți.

    Dintr-o dată, privirea mi se oprește la o imagine în sepia, recunosc imediat locul, deși nu l-am văzut niciodată. Adică nu l-am văzut așa cum apare în imaginea aceasta, descopăr, mai veche de un secol. E cartierul budapestan Tabán, Tabakhane, cartierul tăbăcarilor, cum îl numiseră turcii care au construit aici geamii și băi, dintre care baia Rudas mai funcționează și astăzi. Zona locuită mai ales de sârbi a devenit un centru al artiștilor și al boemei la sfârșit de secol XIX, un Montmatre budapestan, sau o Mala Strana budapestană, eu, văzând pozele de epocă m-am gândit mereu mai mult la cartierul praghez care a scăpat elanurilor modernizatoare. Tabánul nu a avut acest noroc, străduțele sale întortocheate au fost distruse, restaurantele închise și uitate, biserica sârbilor (cu icoane ale unor pictori arădeni care încă se păstrează în noua locație) mutată peste Dunăre. Astăzi în locul său au rămas parcuri și șosele, liniște așternută peste un oraș uitat.

    Dau click pe poză să o văd mai bine, în dreapta ei o explicație: poza e din 1910 și a fost făcută de Jacques Faix, născut acum 150 de ani (eram pe 24 iunie). Un francez la Budapesta, interesant, îmi spun, apoi văd o informație mult mai interesantă: Jacques Faix e arădean. Mă trece un gând, o fracțiune de secundă, că ar fi vorba de Aradul din Israel, absurd, că țara nici nu exista pe atunci, dar știu că e un Arad acolo- și altul în Iran. Dar nu, Jacques Faix, considerat un pionier al fotografiei maghiare, s-a născut fără doar și poate în Aradul de pe Mureș, ca Faix Jakab.

    2jacques faix parc arad

    Hugo Weisz- Jacques Faix într-un parc arădean, 1905 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Conform mărturiilor familiei, adunate în volumul „Jacques Faix- clasicul din Arad” publicat cu ocazia expoziției organizate în 2004 de Muzeul Maghiar al Fotografiei, straniul nume de familie nu e neapărat dovada unei obârșii franțuzești, ci este mult mai probabil o corupere a unui nume maghiar folosită de un strămoș umblat prin străinătate. Ceea ce se știe cu certitudine este că tatăl lui Jacques- tot Jakab și el-era originar din zona actualului oraș slovac Kežmarok (Késmárk în maghiară). Bunicul dinspre mamă, Vince Koditek, era un cunoscut și apreciat meșter tâmplar, în atelierul căruia a fost calfă celebrul pictor maghiar Mihály Munkácsy. Jacques a moștenit atelierul bunicului, specializându-se mai apoi pe fabricarea pianelor-afacerea a avut cu certitudine succes, pentru-că în 1900 avea deja o reprezentanță vieneză, unde Jacques o cunoaște pe prima sa soție, Mária Pessek, care era pianistă. Fiul lor Frigyes se naște la Arad în 1903, iar Maria își întrerupe cariera și se dedică familiei.

    3craciun

    Jacques Faix- Crăciun, cca 1900 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    În perioada de după nașterea fiului, familia călătorește mult, atât în Transilvania, cât și în Austria și Elveția, de asemenea vizitând frecvent Praga și Budapesta. E o perioadă fertilă și din punct de vedere creativ pentru Jacques, care face multe poze care azi ar fi numite de călătorie și nenumărate portrete de familie. Máriei îi plăcea în mod evident să pozeze, își alegea atent ținutele și a fost imortalizată de soțul ei în variate ipostaze: pe câmp, la munte, la cules de căpșuni, în diverse orașe europene sau pe puntea unui vapor. (Nu pot să nu mă gândesc aici la faptul că Faix a fost și un boyfriend of Instagram avant la lettre.)

    6vapor

    Jacques Faix-Soția și fiul fotografului pe vapor, 1910, © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Un alt subiect predilect al lui Faix, care îl fascina prin diversitatea și exotismul lui, era cartierul țigănesc al Aradului, Checheciul. Nepoatele sale povestesc că petrecea ore, chiar zile întregi „pe teren”, încercând să-i obișnuiască pe localnici cu prezența lui, pentru a-i ajuta să pozeze cu naturalețe. Era răbdător în orice situație, fiind în stare să stea la pândă cu aparatul ore în șir până când una dintre gâștele revenite de pe câmp își întindea gâtul încercând să deschidă portița cu capul. 

    4gaste

     Gâște întorcându-se acasă, cca 1908 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Această perioadă idilică se încheie însă dramatic: Mária, care nutrea regrete pentru carieră abandonată, are o cădere nervoasă în timpul unui concert, după care nu își mai revine complet niciodată. În același an, 1910, Anna, sora lui Jacques, și mama lui Emil Guld, care va deveni la rândul lui un fotograf apreciat, se sinucide. Mária moare în 1913, iar Jacques se recăsătorește mai apoi cu Ilona Reitter, pianistă și ea, fostă elevă a Máriei, care deja se ocupase de micuțul Frigyes în timpul bolii mamei. Ilona era cunoscută pentru frumusețea ei- anecdotele familiei spun că poetul Endre Ady ar fi venit special in vizită la familia Faix pentru a se reîntâlni cu ea. Ilonei însă nu îi place să călătorească, așa că Jacques e nevoit să-și continue expedițiile fotografice în compania micului Emil.

    Familia îl descrie pe Jacques ca un excentric cu multe toane: dacă cineva încerca să se târguiască pe prețul unui pian, pleca numaidecât lăsând clientul de izbeliște, moment în care Ilona intervenea prin căi mai diplomatice. Era și relativ zgârcit: a mutat băncile cu monograma părinților din catedrala catolică în Biserica Roșie, pentru-că în catedrală ar fi trebuit să plătească o mică taxă de întreținere. Cel mai mult ținea la laboratorul lui fotografic, care era menținut în perfectă stare, și unde nu era permisă intrarea nimănui.

    Frigyes nu a fost pasionat nici de fotografie, nici de muzică. La vârsta de 18 ani s-a mutat la Budapesta, având interdicție de a reveni în România. Jacques și Ilona au rămas însă la Arad, unde au și murit- el în 1950, ea în 1970. După al doilea război mondial, Jacques a pierdut atelierul, dar a continuat să repare piane, la fel a făcut și Ilona după moartea lui, deși a fost nevoită și să vândă puțin câte puțin bunurile rămase ale familiei. În 2004, la scrierea cărții, membrii în viață ai familiei Faix nu văzuseră încă niciun pian construit de Jacques, bănuind că majoritatea se pierduseră sau fuseseră distruse.

    5pian

    Frigyes și o profesoară de pian, 1910 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Și totuși, care este importanța fotografului aproape uitat care ne-a lăsat imaginea evocatoare a cartierului dispărut? Răspunsul este chiar în poză, în felul în care încadrează perfect străduța din Tabán, biserica din fundal, transportându-ne parcă în momentul în care a fost făcută. E o poză care după 110 ani, pe un feed suprasaturat de culori și imagini, te face să te oprești și să te minunezi de simplitatea și perfecțiunea ei.

    La începutul secolului douăzeci fotografia era încă o artă tânără, și deloc ieftină. Aparatura era complicată și scumpă, așa că foarte mulți fotografi preferau să se limiteze la fotografia de studio, care plătea bine, dar devenea formalistă și repetitivă, mai mult meșteșug decât artă. Aceleași fețe crispate (încă nu se prea zâmbea în poze, timpii de expunere lungi ducând la expresii neutre, mai ușor de menținut minute întregi), aceleași haine de duminică, aceleași familii (poate) fericite pentru care o sesiune la fotograf era un eveniment special. Pentru a putea face fotografie în aer liber sau a te putea dedica unor proiecte creative independente îți trebuiau bani, timp, răbdare- și evident un ochi pentru a compune poza, dar degeaba îl aveai dacă îți lipseau primele trei elemente. După cum reiese din biografia lui, Faix le avea însă pe toate.

    Nu se știe însă cine l-a inițiat în arta fotografică. Este probabil că a făcut primi pașii în timpul șederii la Viena, dar nu există dovezi concrete cum că ar fi participat la cursuri sau cluburi fotografice și numele său nu apare în nicio colecție. Primul succes îl are în 1905, când revenise deja la Arad, și câștigă un premiul al clubului fotografic din Budapesta cu o serie de 30 de stereograme. Metoda stereoscopică (două fotografii identice care cu ajutorul unui aparat numit stereoscop creau o iluzie de adâncime tridimensională) l-a fascinat în mod evident, cum o atestă numeroasele serii de stereograme făcute atât la Arad, cât și în cursul călătoriilor sale.

    dffgdfg

    Jacques Faix- Graben, Viena, 1907 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Împreună cu mai mulți arădeni care au fost membrii Foto Clubului fondat în 1906, Faix a devenit unul dintre pionierii pictorialismului în fotografia maghiară- și dacă ne gândim că clubul nu și-a încetat activitatea după Unire, iar membrii săi principali, cum ar fi însuși Faix, nepotul său Emil Guld și Márton Matusik, premiat și el la numeroase expoziții, erau încă implicați în viața clubului și în anii 30, devine în același timp și un pionier al pictorialismului în fotografia românească. Desigur, curentul în sine, născut din dorința de a demonstra că și fotografia este o artă, și concentrat pe realizarea unor imagini care erau cât mai asemănătoare unor picturi (de unde și numele curentului) pierde din elan odată ce tehnica avansează și permite mobilitatea și inovațiile care vor duce spre modernism.

    În primul deceniu al secolului XX Jacques Faix a fost însă, cu siguranță, unul dintre talentele cele mai importante ale fotografiei din regiune și un reprezentat de elită al unui curent fundamental pentru evoluția artei fotografie. În 1907, Foto Clubul arădean, la un singur an după înființare, a organizat prima expoziție fotografică națională din Ungaria. Inaugurată pe 1 mai, expoziția a durat două săptămâni și la ea au participat 99 de fotografi cu un total de 384 de poze. Faix a continuat să participe la numeroase expoziții, 1908 fiind poate anul lui de grație, primind premii prestigioase la Viena și Budapesta, comisiile de premiere fiind impresionate de calitatea compozițiilor și atmosfera din pozele lui Faix

    .8checheci

    Jacques Faix- Checheci iarna, 1906 © Magyar Fotográfiai Múzeum

    Am aflat între timp că pianele Faix nu s-au pierdut de tot, rămânem deci cu speranța că poate și pozele târzii ale lui Jacques (familia atestă faptul că el s-a ocupat de fotografie și în a doua jumătate a vieții) vor reapărea și ele dintr-un cufăr secret transportându-ne pentru o clipă în lumea dispărută a cărui mesager a devenit.

    Informațiile biografice și cele despre activitatea Foto Club Arad (Aradi Foto-Klub) sunt preluate din volumul „Jacques Faix-Clasicul din Arad”, apărut în 2004, coordonat de Károly Kincses, disponibil la librăria Casei Mai Manó, care găzduiește Muzeul Maghiar al Fotografiei

    Citește și: 

    După un secol de înstrăinare, pianul Faix Jacques ajunge la Arad, ajunge acasă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Felicitari pentru articol! O antologie cu astfel de personalitati locale cred ca ar prinde bine in momentul de fata. Mai ales daca ar fi intens mediatizata pe plan local (prin cursuri publice sustinute undeva? – ca si cum ar fi fost facute pe vremea respectiva). Pipe dreams, though.

      In alta ordine de idei, poza cu casele din Checheci iarna e ceva special.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Octi

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.