Iarna face victime: câteva zeci de arădeni au ajuns la spital, în ultimele trei zile, cu fracturi și entorse





Zăpada căzută în ultimele zile a acoperit județul Arad ca o imensă pătură albă. Totul arată ca într-un basm pentru cei care iubesc iarna și zăpada. Există totuși și arădeni care au avut de suferit în urma acestui fenomen meteo.
Vorbim aici despre câteva zeci de arădeni, bărbați, femei și copii, care au ajuns la spital cu fracturi sau entorse.
Nu mai puțin de 32 de persoane, printre care și doi copii, au ajuns la spital cu fracturi, începând de sâmbătă și până luni, în jurul orei 10:00.
Totodată, 17 persoane, printre care și un copil, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, după ce au suferit entorse în aceeași perioadă de timp menționată.
Este, iată, vorba despre 49 de persoane care au avut de suferit în ultimele trei zile de pe urma zăpezii, însă este posibil ca cifrele să crească simțitor în aceste zile, dat fiind faptul că abia începând de astăzi a început să se formeze ghețușul de după topirea parțială a zăpezilor.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)