I-a plăcut prea mult în țara noastră și a uitat să mai plece. Un marocan căruia îi expirase viza de muncă, plasat în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică





Comunicat.
La începutul acestei săptămâni, polițiștii de imigrări din județul Arad au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca obiectiv combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul țării noastre, ocazie cu care a fost identificat, cu ședere ilegală, un cetățean din Maroc.
Polițiști de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad, au desfășurat luni, 5 decembrie a.c., activități specifice de control, având ca obiectiv combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul României.
Astfel, în urma activităților întreprinse la o unitate de cazare a fost identificat cu ședere ilegală, un cetățean marocan, în vârstă de 36 ani, care a intrat legal în România, în scop de angajare.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul bărbatul nu a părăsit ţara noastră la expirarea vizei și nici nu a respectat decizia de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile, emisă de către polițiștii de imigrări din Ialomița la data de 1 noiembrie a.c.
Ca urmare a celor constatate, străinul a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică din Arad, în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul României, fiind instituită, la ieșirea din țară, măsura de interzicere a intrării pe teritoriul țării noastre, pentru o perioadă de 5 ani.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)