Horia Medeleanu: Terorismul a lovit!
Terorismul a lovit din nou în Franța. Faptul că a ales „Ziua Națională” are o semnificație clară. Terorismul islamic a îmbrăcat o formă de război psihologic, un război al nervilor. Lovind în Ziua Națională, efectul este copleșitor. Spaima pe care o provoacă se extinde, însă, în întreaga lume creștină.
În anul 1631, în urma unei „revelații”, Mahomed a ordonat credincioșilor săi: „Omorâți-i oriunde i-ați afla pe necredincioși!”, adică pe creștini, „nu există alt Dumnezeu în afara lui Allah și Mahomed este trimisul său!”. Prin aceste cuvinte cu valoare de Testament s-au pus bazele Războiului Sfânt (Jihadul), adică războiul total și permanent prin care întreaga lume să se convertească la monoteismul islamic.
Prin multele acte teroriste pe care le practică, „fii lui Allah” dovedesc planurile lor de perspectivă: un stat theocrat musulman universal.
Cine le stă în cale? Cum? Democrațiile occidentale sunt vulnerabile prin însăși natura lor. Sunt permisive tocmai datorită valorilor morale pe baza cărora s-au constituit: umanitarismul, toleranța, respectul opiniei celuilalt, libertatea de mișcare. Dar aceste valori favorizează – pare neverosimil – expansiunea musulmană. În mod ciudat, valorile noastre – plămădite în multe secole de eforturi umane – se întorc împotriva noastră. Libertatea de mișcare, circulația fără opreliști, au permis o veritabilă invazie „pașnică” a musulmanilor în Europa. Cu propria noastră îngăduință oferim condiții favorabile pentru împlinirea planului musulman. Să nu uităm, mila este una din valorie creștine fundamentale, Islamul nu o are!
În încheiere, amintesc amenințarea Marelui Haham al Siriei: „nu vom acționa din exterior (cu armată, nota mea), îi vom învinge pe americani din interior!”.
Amenințare valabilă și pentru noi, europenii. În unele moschei din Europa occidentală s-au descoperit adăposturi de armament. Existența lor nu poate să ascundă scopul lor, în schimb noi, românii, acceptăm construirea unei mari moschei în capitala țării. Desigur, Constituția noastră garantează libertatea exercitării tuturor cultelor religioase. În cazul celui musulman, însă, este necesar să fim prudenți, să putem preîntâmpina orice surpriză care poartă semnul Semilunei.
Comentariile portalului
Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are... Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut (...)
Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii? Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri...Cionca nu a avut replică la telefonul primit de (...)
Este o abreviere de la „parțial”