joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Hop și Ursul! În timp ce vulpoiul Falcă și iepurașul Bîlcea stau la o bericică și fac planuri, Iustin Cionca dansează lambada, printre gunoaie, cu populația

    de Alin Olteanu | 15 mai 2018, 2:27 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    5

    Incredibil! Dar adevărat! Iustin Cionca iese la înaintare cu un comunicat în care, conform tuturor regulilor de manipulare, încearcă să „combine” cetățenii Aradului, de parcă toți ar fi niște animăluțe din acelea pe care calci și nu se mai ridică. Adică, mor! Nici mai mult, nici mai puțin, ursul (îi spunem așa pentru că a stat mult timp în „bârlog”, neavând nicio poziție în problema dezastruoasă a salubrității din județul Arad) a ieșit să ne indice, cu subiect și predicat – crede el că ne prostește!- cine sunt vinovații pentru modul în care el, împreună cu vulpea și iepurele (indicați în titlu), au „negociat” și împărțit „pădurea de gunoaie” din muncipiu. Și banii!

    Așadar, ursul consideră că „responsabilitatea pentru situaţia de criză generată de colectarea deficitară a deşeurilor aparţine în principal firmei Retim şi în mai mică măsură conducerii executive a ADI SIGD Arad”. Măi să fie!?

    „Consiliul Judeţean Arad şi primăriile din zona 1 de colectare a deşeurilor au asigurat toate condiţiile pentru derularea cu succes a proiectului european în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Situaţia de criză care a fost resimţită în municipiul Arad şi alte localităţi este pe cale de a fi rezolvată, prin intervenţia autorităţilor locale care reprezintă interesele cetăţenilor. În ultimele zile, s-a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a colectării gunoaielor, ne apropiem de o situaţie de normalitate. Pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor într-un proiect important pentru Arad, este nevoie de câteva măsuri. Am luat act de pasul în spate anunţat la Adunarea Generală ADI SIGD şi public de domnul director Adrian Ţolea. Îi mulţumim pentru efortul depus pentru acest proiect şi pentru implicarea sa în rezolvarea situaţiei de criză. În acelaşi timp, solicităm firmei Retim să demită conducerea de la Arad, care este principalul responsabil pentru criza gunoaielor. Trebuie să punem punct acestei crize şi să repornim cu încredere şi eficienţă proiectul de colectare selectivă a deşeurilor în tot judeţul”, a declarat preşedintele Iustin Cionca.

    Ce elemente manipulatoare conține comunicatul infect – credem noi!- al lui Iustin Cionca?

    1. Retim e de vină pentru că arădenii sunt sufocați de gunoaie și trebuie schimbată conducerea! Suntem de acord că și Retim e de vină, cea mai mare vină. Dar cine i-a lăsat să fie atât de vinovați? Ce treabă ai tu, președinte, cu o societate privată, încât să-ți permiți să ceri schimbarea conducerii acesteia? E treaba ta? Vrei cumva să îl pui pe Adrian Țolea director al acesteia? De ce încercați să ne induceți în eroare să arătăm cu degetul doar înspre Retim și să vă lăsăm pe voi, Cionca, Falcă, Bîlcea, Țolea și alții în pace? Chiar nu n-aveți scrupule?
    2. Directorul ADI Deșeuri, Adrian Țolea, este vinovat în mică măsură. Serios? Dar nu a apărut domnul Țolea, pe Facebook, în prima zi și a anunțat că Retimul intră în forță? Nu știa domnul Țolea că Retimul nu poate face față chiar de la început la toată situația? Nu a acuzat Adrian Țolea și pe unii dintre primari, pe Facebook, că dezinformează? Nu ați tolerat voi, cei ce administrați orașul, toate „lipsurile” din oferta tehnică depusă de Retim?
    3. Mulțumiri adresate pentru rezolvarea situației de criză. Păi dacă e rezolvată situația de criză (bine măcar că recunoașteți!), atunci de ce mai cereți schimbarea conducerii Retim? Să fie cumva vorba despre faptul că încă nu am ieșit din criză și nu v-ați dat seama că ați greșit formularea comunicatului?
    4. Nu amintiți nimic de președintele ADI Deșeuri, Sergiu Bîlcea. Asta clar o considerăm o încercare de ocolire a implicării iepurașului în toată povestea, deși chiar el este președintele ADI Deșeuri și șeful direct al lui Țolea, deci direct răspunzător. Știm că Sergiu Bîlcea are planuri care se îndrepată spre Primăria Arad, dar să nu fie nici măcar amintit, asta e clar o manipulare.
    5. Nu spuneți că răspunzător este și Consiliul Director al ADI Deșeuri. Adică, tovarășii dumneavoastră Falcă, Bîlcea și primarul Antal de la Pecica.

    Așteptăm drept la replică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor
      ,
      § 12. Protecția sănătății populației și a mediului
      Art. 20. – Gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului, în special:
      a) fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;
      b) fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
      c) fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.

      Art. 12 a fost încălcat datorită inexistenței unei bune organizări, și menagerierii defectuoase a proiectului intenționat a fi implementat, dar mai ales a incompetenței conducerii ADISIGD și a celor ce aveau/au responsabilitatea să-i controleze.
      Primul lucru pe care la făcut dl Țolea, odată cu apariția crizei, a fost să-i apere, cu obrăznicie și agresivitate, pe cei de la RETIM. De ce?
      Dacă RETIM era pregătită să preia colectarea deșeurilor, atunci de ce a apărut problema? Înseamnă că dl Țolea și Bîlcea nu și-a făcut treaba. Nu au urmărit ca societatea să fie pregătită de preluarea progresivă și fără pertubări a serviciului de la Polaris. Nu a existat un Plan de preluare, etapizat, în așa fel încât să nu se producă o încălcare a legislației. Dar ce să mai vorbim de faptul descoperit de Garda de Mediu. Funcționarea fără Certificare de Mediu a RETIM-ului. Și tot la nerealizări am să pun și decizia idioată de a obliga cetățenii să-și transporte singuri „noile” tomberoane. Știrea devinind una de breakingnews în toată România. O măsură pe care conducerea ADI a considerat-o oportună și în „interesul” cetățeanului pe care îl reprezenta. O măsură scandaloasă, care de fapt a demonstrat nivelul de RESPECT, pe care distinșii aleși o au făță de cei în slujba cărora sunt puși să decidă.

      „Pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor într-un proiect important pentru Arad, este nevoie de câteva măsuri.”
      Care sunt aceste „câteva măsuri”???
      În cazul de față, principalii responsabili sunt președintele CJA și primarul municipiului Arad.
      Le ordonăm singura măsură logică în urma acestui mare fiasco: – „Pasul în spate!”.
      Această demonstrație de incompetență și lipsă de interes, a pus capacul, a umplut paharul, … spuneți-i cum vreți. Nivelul de încredere al președintelui CJA, cât și a primarului din Arad, este Zero Barat! Demisia! … singura „Măsură” ce v-a fi aplaudată de marea majoritatea populației.

      +4 voturi
      +1
      -1
        • Submediocrii când se văd cu pălărie de șăf, se transformă în „căprari” de infaterie. „Țărărnoi” cărora le put gura și picioarele. Dar prin slugărnicie și pupincurism, trec direct la ARMANI și HUGO BOSS. Exact ca-n comunismul lui Ceașcă, care din pantofar cu o educație precară a ajuns Președinte.

          Să fi un leader trebuie să ai coloană vertebrală și „stofă”. Nu o ai ești un Zero barat cu ifose. Doar cei mai proști ca tine te văd capabil și responsabil. Mai ales subalternii, râme odioase ce prin balele lăsate după ei, nu sunt decât niște vietăți penibile ce merită să fie călcate în picioare.

          „dl” era doar să nu fiu acuzat că sunt nepoliticos. 🙂

          0 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Se impune o intrebare ...

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.