Hidrologii au emis cod galben de inundații în 15 județe. Și Aradul este printre ele…





Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până luni după-amiază în 14 bazine hidrografice de pe raza a 15 judeţe.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 20 august, ora 12:00 – 22 august, ora 16:00, vor fi torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj) şi Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), informează Agerpres.
De asemenea, fenomene hidrologice similare sunt prognozate pe: Bega Veche – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bega – bazin amonte S.H. Balinţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Balinţ (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui – (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj) şi Olt -afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt).
Hidrologii precizează că viituri se pot produse cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)