Harvard refuză presiunile politice: Administrația Trump îngheață finanțarea





Universitatea Harvard se află într-un conflict deschis cu administrația Trump, după ce a respins cererile guvernamentale de intervenție în politicile sale interne. Ca reacție, autoritățile federale au înghețat 2,3 miliarde de dolari din fondurile alocate instituției, iar în joc se află contracte și subvenții în valoare totală de aproximativ 9 miliarde de dolari, scrie presa americană.
Conflictul a izbucnit pe fondul acuzațiilor de antisemitism în campus, formulate în contextul protestelor pro-palestiniene din ultimul an și jumătate. Administrația Trump a lansat o campanie agresivă împotriva universităților pe care le consideră tolerante față de manifestările antisemite și a cerut măsuri stricte, cum ar fi: auditarea opiniilor studenților și profesorilor, reducerea influenței celor considerați prea activi ideologic, interzicerea criteriilor rasiale în admitere și angajare, precum și monitorizarea și raportarea studenților internaționali care nu aderă la „valorile americane”.
Președintele interimar al Harvard, Alan Garber, a răspuns printr-o scrisoare publică în care a condamnat presiunile politice, subliniind că universitatea nu va accepta „ingerințe fără precedent” în autonomia sa academică. „Niciun guvern, indiferent de partid, nu are dreptul să decidă ce predăm, pe cine admitem sau angajăm, și ce cercetări desfășurăm”, a declarat Garber.
În replică, un grup de lucru al Departamentului Educației a acuzat Harvard că are o „mentalitate periculoasă” prin care consideră că poate primi bani publici fără să respecte responsabilitățile legale privind drepturile civile. Guvernul cere, printre altele, ca universitatea să angajeze și să admită doar pe baza meritelor, să renunțe la orice formă de discriminare pozitivă, și să supună evaluării externe întregul corp academic pentru a garanta diversitatea de opinii.
Mai mult, administrația a anulat vizele a sute de studenți internaționali și a început proceduri de expulzare împotriva celor care au participat la manifestații pro-palestiniene. În paralel, Harvard caută să contracteze un împrumut de 750 de milioane de dolari de pe Wall Street, pentru a reduce dependența de fondurile federale.
Criza actuală vine pe fondul unor schimbări impuse de Trump încă de la începutul noului mandat, inclusiv prin ordine executive care desființează inițiativele privind diversitatea, echitatea și incluziunea în învățământul superior. Săptămâna trecută, un grup de profesori de la Harvard a dat în judecată guvernul, încercând să blocheze revizuirea bugetelor universitare de către administrație.
În pofida presiunilor, Harvard a anunțat recent o măsură de sprijin social amplă: studenții de licență din familii americane cu venituri sub 200.000 de dolari vor beneficia de școlarizare gratuită, iar pentru cei din gospodării cu venituri sub 100.000 de dolari, universitatea va acoperi inclusiv costurile de cazare, sănătate și alte cheltuieli.
În podcast-ul „Vorbitorincii” din 27 februarie, cu titlul „Ce vor oamenii lui Trump. Monarhia AI și Apocalipsa”, jurnalistul Mihnea Măruță a vorbit tocmai despre aceste tendințe ale politicii lui Trump, despre universitățile, mass-media clasică și ONG-urile pe care actualul președinte ale SUA le consideră inamici, precum și multe alte subiecte actuale, precum Monarhia AI, mogulii Tech în frunte cu Peter Thiel, despre acceleraționism, The Network State și multe altele.
Citește și: Practici electorale, prezidențiabili habarniști sau mincinoși și încălcarea drepturilor noastre fundamentale
Comentariile portalului
grad de civilizatie si mai se dau destepti un adevarat focar de civilizatie asta ii
asta nu a mancat usturoi etc ....etc
bla,bla,bla și iarăși bla...mai crede cineva tragicomedia asta? De câte ori s-a dorit bailout-ul unei fabrici, s-a și făcut, inclusiv la dacia pitești. (...)