vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Vreau să îmi cer scuze suporterilor”

    de Lucian Dănilă | 24 aprilie 2021, 10:02 AM | Sport

    1

    „Vreau să-mi cer scuze suporterilor pentru că nu merită o echipă care să arate în acest fel, dar sunt convins că vom reacționa”, spunea Gyuszi Balint, antrenorul echipei UTA, la interviurile de după jocul cu Hermannstadt.

    UTA a fost învinsă pe teren propriu de formația sibiană, cea de-a noua înfrângere pe arena „Francisc Neuman” în acest sezon. Echipa arădeană a făcut un joc foarte slab, lipsit de atitudine și cu mari greșeli individuale.

    „Mai avem șase partide, cumva ne-a readus cu picioarele pe pământ această înfrângere pentru că și aici este o mică problemă. În general, românul face nuntă dintr-o victorie și înmormântare după o înfrângere. Este o perioadă în care trebuie să ne păstrăm echilibrul, adică să ne revenim repede nu neapărat după această înfrângere. Doare și această înfrângere, dar pe mine, personal, mă doare mai tare exprimarea echipei și atunci trebuie să ne revenim foarte repede. În primul rând, trebuie să găsim cauzele pentru care am arătat atât de rău astăzi și să fim la un cu totul alt nivel marți, la Pitești”, a mai spus Gyuszi Balint.

    „După această etapă nu se întâmplă mare lucru la nivel de clasament, dar trebuie să reacționăm și să acumulăm puncte în continuare în următoarele etape. Hermannstadt a câștigat astăzi trei puncte și respiră, în schimb noi, dacă Doamne ferește nu ne revenim și nu acumulăm în continuare puncte, putem avea probleme. Adică să intrăm în acel joc al retrogradării pe care, cu siguranță, dorim să-l evităm”, a Balint.

    După victoria echipei Gaz Metan în meciul cu Dinamo, scor 4-1, UTA mai are doar 6 puncte avans comparativ cu echipa de la locul 13, cea care va juca baraj de retrogradare/promovare. Pe locul 13 se situează Viitorul, echipă împotriva căreia UTA mai are și avantajul victoriei directe din play-out.

    UTA joacă marți la Pitești, cu FC Argeș, meci care va începe la ora 19.

    clas 22 4

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru jany

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.