Gyuszi Balint: „E rușinos, vom lua măsuri începând din această seară iar două dintre măsuri sunt ferme”





Gyuszi Balint a fost foarte afectat de înfrângerea de la Filiași, acolo unde UTA a pierdut cu 1-0 meciul în fața echipei din Liga a 3-a și a părăsit Cupa României.
El anunță că vor fi luate măsuri după această evoluție și, cel puțin din ceea ce a declarat, pare că dorește să renunțe la doi jucători din lot. Întreaga declarație a lui Balint se poate vedea în rândurile de mai jos.
„Felicit echipa gazdă, spre rușinea noastră. E greu să găsesc alt cuvânt și eu sunt principalul vinovat pentru modul cum a arătat echipa astăzi. Lucrurile nu vor rămâne așa. Vor fi jucători pe care nu îi veți mai vedea. Nu au arătat respect suporterilor care au venit atâta drum. Nu putem găsi nicio scuză, niciun alibi.
Probabil unii dintre jucători au crezut ca dacă joacă cu o echipă din Liga 3 este de ajuns să îmbrace tricoul. Cel mai tare mă deranjează ca la echipa pe care o antrenez să nu văd dorință. A fost o rușine și pentru Arad pentru că UTA reprezintă Aradul. Vom lua măsuri chiar începând din această seară.
L-am pierdut pe Dangubic, vine un meci infernal duminică cu CFR și noi ne-am prezentat cum ne-am prezentat astăzi. E nevoie să conștientizeze toată lumea ce tricou îmbracă. Am avut un plan bine pus la punct, dar a fost dat peste cap de accidentarea lui Dangubic și de evoluția unor jucători. Practic la pauză trebuia să schimb toată echipa. Trebuie să avem o reacție bună după acest meci.
Vor fi niște măsuri pe care le voi discuta cu conducerea. Cel puțin două măsuri sunt ferme dar nu le pot spune acum”.
Comentariile portalului
Totuși, când o sa desfințeźe această politie locala și sa direcționeze banii în scopuri utile cetățenilor???
E vorba de acest sezon...
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?