vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint a plecat de la UTA! Clubul a făcut anunțul pe site-ul oficial al grupării

    de Lucian Dănilă | 31 ianuarie 2022, 2:51 PM | Sport

    2

    UTA s-a despărțit în această după amiază de antrenorul Gyuszi Balint, antrenor care în doi ani și jumătate pe banca Bătrânei Doamne a reușit promovarea în prima ligă și cea mai bună clasare, locul 8, din ultimele patru decenii.

    „Clubul UTA anunță încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărțirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului.

    Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum și mai ales în acest mod. Țelul nostru comun ar fi trebuit să facă această călătorie împreună mult mai lungă. Din păcate fotbalul este un fenomen imprevizibil și de multe ori nedrept, aduncându-ne în situația ca uneori să alegem tratamente dureroase pentru a preîntâmpina o acutizare a bolii.

    Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reușit promovarea și apoi consolidarea în prima ligă. Nu vom uita niciodată faptul că la venirea sa la Arad, echipa nu avea nicio perspectivă de promovare iar atmosfera din jurul ei devenise una de resemnare și chiar dezinteres. Priceperea sa tactică, ambiția și mentalitatea sa de învingător ne-au transformat în doar câteva săptămâni într-o forță a campionatului, ne-au readus în prim planul fotbalului românesc dar mai ales a reaprins scânteia spiritului utist.

    Despărțirea noastră este un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale. Însă continuăm să avem încredere în calitatea profesională și umană a lui Laszlo Balint așa cum nu ne îndoim că și UTA va rămâne un reper important în cariera sa de antrenor, inclusiv din punct de vedere sentimental.

    Îi dorim mult succes pe mai departe și îi mulțumim pentru toată munca sa la UTA!”, este comunicatul clubului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Această colaborare bolnavicioasa între conducerea clubului, antrenor si impresar, in care doar jucatori care au contract cu Apostol sau veniti pe filiera lui, au acces în echipa a facut ,face si va mai face mult rau.
      CONDUCEREA echipei a comunicat prost. A lasat impresia ca ne luptăm pt a ne califica in playoff. S-a despărțit usor de jucatori precum Horațiu Moldovan (titular la Rapid), Alin Seroni (titular si căpitan la Botosani), Vlad Munteanu (titular si marcator constant la Gaz Metan Medias) , Albu (titular si marcator constant la Rapid) si chiar si Ioan Hora ( aradean , care chiar daca a ratat 3 ocazii mari, nu putem spune ca nu luptat pe teren pt aceasta echipa. Haideți sa-l comparăm cu atacantii aduși pe filiera Apostol pentru a-l inlocui: Ongaro si Karolis. Doamne ferește!
      ANTRENORUL a fost partas la aceste lucruri, iar prin rigiditatea lui a deschis conflicte cu mulți jucatori. Dupa aceasta perioada grea (10 etape fara victorie) au aparut nemultumiri in randul suporterilor la adresa lui. A fost criticat si înjurat de suporteri i s-a strigat demisia ceea ce a si facut. Domnule Balint, ai cedat prea ușor. Mulți vor spune că sunteți laș. Dacă așa veți proceda de fiecare dată când veți fi înjurat , atunci nu mult timp veți sta pe la echipele la care va veți duce.
      JUCĂTORII parcă nu au invatat sa finalizeze , tremură cand ajung in careu si nu știu ce să facă cu mingea , timorati. Cred ca au nevoie de un psiholog sportiv. Nu este posibil sa ai avantaj pe tabelă si sa tratezi cu nonșalanță ocazii mari ca apoi de fiecare dată să fi egalat sau mai rau, sa pierzi.
      IMPRESARUL Apostol ne spune ca nu toti jucătorii sunt ai lui. Si are dreptate intr-o anumită măsură. Dar ce sa vezi? Ceilalți jucători sunt adusi tot de el printr-o colaborare cu altă firmă de impresariat. Adică ei schimbă jucători intre ei.
      ARBITRII am văzut cum ne trateaza. Suntem o echipa mica. Din pacate, în afară de antrenor (a propos dl Balint ,felicitări pentru discursul de dupa meciul cu FCSB) nimeni din conducere nu a mai avut reacții dupa desele greseli de arbitraj impotriva noastra (cartonaș roșu Batha în meciul cu Dinamo ca apoi același tip de faza sa fie judecat în mod total invers de același arbitru, carnagiul din meciul cu FCSB, si nu in ultimul rand 11m neacoradat în meciul cu Rapid)
      SUPORTERII de toate felurile.
      Am ratat un singur meci disputat pe teren propriu si am avut ocazia sa vad tot felul de oameni.
      Am văzut adevărați suporteri cunoscatori de fotbal, care si atunci cand echipa a pierdut a incurajat-o chiar daca nu erau de acord cu jicatorii sau antrenorul. Am vazut suporteri îmbrăcați impecabil în culorile clubului care deși nu prea înțelegeau fotbalul se bucurau de atmosfera si de joc dar fără să-si huiduie echipa.
      Dar am văzut și indivizi frustrați cu comportament grobian cu limbaj greu de imaginat si de suportat care numai suporteri nu se pot numi. Acești indivizi au impresia ca stiu tot: fotbal, management, arbitraj si ca daca au plătit abonament sau bilet au dreptul să împroaste pe toti cu ura , prostie, venin. Aceștia nu sunt suporteri si nu fac nici un bine echipei daca vin la stadion.
      Acum vom vedea pe cine vor pune antrenor.
      Se aude de Leo Grozavu. Antrenor bun din punctul meu de vedere dar conflictual.
      Sau , Doamne ferește, Ionuț Badea, care are legatura de rudenie cu Apostol dacă se merge pe acelasi sistem de colaborare.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Aradean

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.