Gripa schimbă programul de vizită al Spitalului Clinic Județean Arad





Cazurile de gripă schimbă, începând de marți, 28 ianuarie, programul de vizită al Spitalului Județean Arad. Conducerea unității medicale a modificat programul de vizită ca urmare a evoluției numărului de cazuri și severității infecțiilor respiratorii determinate de virusul gripal.
„Astfel, pacienții internați în secțiile și compartimentele medicale și chirurgicale vor putea fi vizitați de luni până vineri între orele 13.00 – 14.00, iar sâmbăta și duminica între orele 15.00 – 17.00. Durata vizitei este de cel mult zece minute pentru un vizitator.
Pacienții internați în secțiile și compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitați, zilnic, între orele 12.00 – 13.00. Durata vizitei este limitată la maximum 10 minute cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI”, informează Spitalul Clinic Județean Arad.
Comentariile portalului
Voua vi se pare normal sa gasesti casti de copiat pe olx? E plin de anunturi. Unde e Politia? Am raportat un anunt la olx si mi s-a spus ca (...)
Am citit, dar spre deosebire de tine, absolventă de Slavici🤣, am și priceput. Deși pot părea charismatici și adaptați social, psihopații au dificultăți majore în (...)
Pentru a depune dosarul, candidații au trebui să îndeplinească anumite criterii legate de experiență, pregătire etc, prevăzute și analizate de AMEPIP. După cum am spus și în (...)