Epidemia de gripă se stinge. Spitalul Județean își modifică programul de acces al vizitatorilor





Conducerea Spitalului Județean (SCJU) din Arad a analizat situația epidemiei de gripă care a fost răspândită în această perioadă. Observând scăderea incidenței cazurilor, a luat decizia să modifice programul de acces al vizitatorilor, care era restricționat.
„În contextul încetării stării de alertă epidemiologică, determinată de gripă și a scăderii numărului de pacienți care se prezintă la spital cu simptomatologie specifică afecțiunilor respiratorii de sezon și care necesită internare, conducerea spitalului împreună cu medicul epidemiolog șef au decis modificarea programului de acces al vizitatorilor în spital.
Astfel, începând de mâine 15 aprilie, pacienții pot fi vizitați de către cei dragi, în următoarele intervale orare: de luni până vineri între orele 13.00 – 14.00 respectiv, 17.00 – 19.00, iar sâmbătă și duminica între orele 14.00 – 19.00.
Excepție de la acest program fac pacienții internați pe secțiile de terapie intensivă, care pot fi vizitați zilnic, între orele 12.00 – 13.00 și 17.00 – 18.00.
Durata vizitei este limitată la cel mult 30 de minute pe secțiile medicale și chirurgicale și la 10 minute în cazul secțiilor de terapie intensivă”, transmite SCJU.
Datele arată că, în ultima săptămână, s-au prezentat la spital, cu simptomatologie specifică afecțiunilor respiratorii de sezon, un total de 111 pacienți, din care 47 dintre ei necesitând internare (35 de copii și 12 adulți). Din aceștia internați, 3 pacienții – toți minori – au fost diagnosticați cu gripă.
Comentariile portalului
grad de civilizatie si mai se dau destepti un adevarat focar de civilizatie asta ii
asta nu a mancat usturoi etc ....etc
bla,bla,bla și iarăși bla...mai crede cineva tragicomedia asta? De câte ori s-a dorit bailout-ul unei fabrici, s-a și făcut, inclusiv la dacia pitești. (...)