vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Gloria” juvenilă! Aradul va găzdui, în 2022, o singură competiție atletică pentru seniori. În aprilie, „Naționalele” de aruncări lungi pentru juniori și copii

    de Dan Lazăr | 8 ianuarie 2022, 8:07 AM | Sport | Știri Arad

    1

    Doar două competiții cu Aradul drept gazdă sunt cuprinse în calendarul sezonului 2022 al Federației Române de Atletism (FRA). Prima, între 2-3 aprilie, finala Campionatului Național de aruncări lungi pentru juniori (Under 18 și Under 16) și copii (C1 și C2), iar a doua în 15 mai, Cupa „Aradului – Ziridava” – ediția a V-a, competiție pentru seniori, tot la aruncări lungi (disc, ciocan, suliță, greutate).

    O întrecere găzduită de mai multe ori la Arad, finala Campionatului Național de aruncări lungi pentru seniori și tineret a fost „furată” în acest an de Craiova, Cetatea Băniei având, de puțină vreme, un stadion destinat atletismului, unul la standarde înalte, cum nu se (mai) poate spune de „Gloria” (care „pușcă” din toate încheieturile).

    Dintre „bornele” interne importante ale anului 2022 mai amintim: Campionatul Național de marș (Timișoara – februarie), CN de 10 k alergare pe șosea (București – aprilie), CN de 5.000 și 10.000 m (Târgu Jiu – mai), CN de semimaraton (București – mai), CN de maraton (București – octombrie), CN de alergare montană (Câmpulung Moldovenesc – septembrie), CN de 10 k marș (Buziaș – octombrie) sau CN de cros (Botoșani – octombrie).

    Arena „Gloria” mai este în acest an locul unde se vor disputa alte două întreceri juvenile, necuprinse în calendarul FRA: Campionatul Regional de copii 3 „Spiriduși” (4 iunie) și Cupa „Aradului – Memorial Gheorghe Indreica și Gheorghe Mărginean” (8 octombrie), organizate de Asociația Județeană de Atletism Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Iari soos

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.