Gimnastica ritmică și-a făcut un nou calendar provizoriu. Nicio competiție la Arad!





Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică a emis propuneri provizorii pentru un nou calendar intern, sub rezerva aprobării în şedinţele ulterioare, a datelor exacte ale întrecerilor, anunță site-ul CS Municipal Arad, club de frunte în acest sport olimpic. Astfel, Campionatul Naţional de copii, individual şi ansamblu, ar trebui să aibă loc în perioada 3-4 octombrie, la Ghimbav, Campionatele Naţionale de junioare mici, junioare şi senioare, individual şi echipe, vor fi găzduite de Ploieşti, în 22-25 octombrie, iar Cupa României şi Festivalul Naţional de gimnastică ritmică vor avea loc în perioada 7-8 noiembrie, la Bucureşti.
Aradul nu apare nici în acest sezon printre locațiile unde gimnastele cele mai valoroase din țară pot fi văzute pe viu, ultima competiție importantă găzduită de orașul nostru fiind în 2016, CN pentru junioare mici (9-12 ani). În ultimul deceniu, „Naționalele” de senioare s-au desfășurat de două ori la Arad, vedeta de atunci fiind Alexandra Piscupescu, una dintre cele mai valoroase gimnaste din istoria României.
În calendarul internațional, etapa de Cupă Mondială ce ar fi trebuit să aibă loc la Cluj-Napoca, între 26-28 iunie, a fost reprogramată pentru anul viitor, 25-27 iunie, tot în sala BT Arena.
În ceea ce priveşte lotul naţional de junioare, coordonat de antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac, acesta îşi va relua pregătirile pe 7 iulie, la Izvorani.
Comentariile portalului
Dacă încercați să fiți amuzant, nu sunteți. Dacă vorbiți serios, chiar sunteți amuzant.
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Dar voi nu vedeți ca răspundeți la un mesaj fals? Și la un email inexistent? Nu faceți o mica verificare sa vedeti cine postează aici?