joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update 3Ghiță nu i-a dat voie lui Falcă să meargă la ședința PNL care-i analiza activitatea. Sau invers

    de Special Arad | 17 decembrie 2016, 9:31 AM | Politikos | Recomandările editorilor

    14

    Titlu original (15.12.2016): Revoltă împotriva lui Gheorghe Falcă! După Călin Abrudan, un alt primar liberal acuză public dictatura de la vârful filialei PNL! Riviș Tipei e chemat să-l apere pe președinte 

    Ceea ce aproape toată lumea credea că este imposibil și de neconceput se întâmplă. Alegerile parlamentare s-au încheiat, iar rezultatele pentru liberali sunt dezastruoase la nivel național și județean, mai ales în municipiul Arad, unde pentru prima oară după foarte mulți ani, PSD a reușit să se impună.

    Imediat, la nivel național, s-a format un val al demisiilor. Nu și la Arad, unde nimeni nu își asumă, prin demisie, cu bărbăție și conștiință politică, rezultatul. Președintele organizației județene PNL, Gheorghe Falcă, spune că nu-și pune problema unei asumări a scorului electoral slab obținut, fiindcă, trăind parcă într-o lume doar a sa, susține că pe el nu l-a bătut PSD-ul niciodată. Poate domnul Falcă nu a reținut (sau se preface) că PNL Arad a pierdut peste 13 procente în mai puțin de jumătate de an, având un scor de 46% la alegerile locale, respectiv aproape 33% la alegerile parlamentare. În același timp, tot el, președintele PNL Arad, coordonator al campaniei electorale naționale, uită sau omite intenționat să își aducă aminte că PNL a pierdut nu mai puțin de 12 procente, ajungând de la 33% la 21% în România.

    Revolta nu mai e doar la „subsol”

    S-a vorbit mult în ultimele zile despre o anumită tensiune în sânul filialei liberale arădene. Chiar și despre o posibilă revoltă, dar aproape nimeni nu credea că așa ceva este posibil, deoarece se părea că nu există bărbați care să încerce să-i pună în față „Tutankamonului” rezultatele alegerilor pentru ca acesta să și le și asume, nu să fugă de ele sau să încerce să le ascundă sub preș. Dețineam informații, după discuții private cu mai mulți primari și membri importanți ai PNL Arad, că „paharul s-a umplut” pentru mulți, și că s-a ajuns la limita pe care aceștia nu mai sunt dispuși să o treacă, în sensul că nu doresc să mai suporte umilințele (nu vă mirați, aceasta este exprimarea multora). Acum, mai ales pentru că avem o confirmare publică, putem spune că în interiorul PNL Arad s-a coagulat un nucleu de membri de partid care s-a săturat să mai tacă și să mai „înghită”.

    Și, din ceea ce constatăm, reprezentantul acestui nucleu, liberalul (și vechi, și nou) Călin Abrudan iese cu o poziție publică menită a declanșa o dezbatere publică în privința asumării de către Gheorghe Falcă a rezultatelor PNL. Iar acest moment, și această ieșirea a primarului Ineului, vine în momentul în care multora dintre primarii liberali li s-a reproșat, direct sau voalat, că sunt vinovați pentru rezultatul prost de la alegerile parlamentare. Și-atunci, se pare că acum spun direct și public: „STOP, până aici!”.

    Abrudan pare cel mai indicat să-i reprezinte, pentru că este primarul liberal (de oraș) cu cel mai bun scor la alegerile locale, este tânăr și spune ce gândește și, în plus, se pare că este și destul de bărbat încât să i se opună public lui Gheorghe Falcă.

    Astăzi, printr-o postare pe Facebook, Abrudan deschide seria (cât de lungă nu știm) a vocilor din PNL care îi contestă activitatea lui Gheorghe Falcă, precum și atitudinea acestuia, dictatorială, nedemocratică față de colegii de partid.

    Iată ce spune Călin Abrudan, în numele său și al multor primari și membri ai PNL Arad:

    „Cred că a venit momentul să facem o analiză clară, a eșecului, la alegeri locale (pierzând 12 primării) și la alegeri parlamentare (pierzând 3 parlamentari).
    Sunt convins că reformarea partidului PNL trebuie să aibă loc acum!
    Sunt convins că decizia trebuie să fie a cetățenilor, a membrilor responsabili și nu a unui singur om (Falcă), cum din păcate este de o vreme încoace!
    Am hotărât să mă pronunț public în urma multor consultări pe care le-am avut cu un număr însemnat de primari și colegi, din județul Arad (din păcate nu am avut timp să îi contactez pe toți), colegi care au avut toți, fără excepție același gând ca și mine, că pentru județul Arad trebuie să se încheie epoca Falcă!
    Nu am ieșit până în acest moment cu declarații, deoarece nu am vrut să afectez imaginea partidului la alegerile care au trecut, așa că umilința trebuie să ia sfârșit acum!
    Sunt dispus să îmi depun mandatul din Biroul Județean PNL, dacă toți membrii biroului vor face același lucru și sunt convins că vom găsi persoane echilibrate și responsabile să ofere un interimat, la Arad, în vederea alegerilor corecte din interiorul partidului”
    , spune Călin Abrudan.

    Rămâne de văzut ce șanse de reușită are această „ieșire” și dacă nu cumva va avea rezultatul unor demersuri identice făcute în urmă cu nu multă vreme de către foștii apropiați ai lui Falcă, Nicolae Ioțcu și Adrian Țolea, cei care au fost puși la pământ fără prea mari eforturi. Totuși, pare că situația este cu totul alta acum, mai ales datorită faptului că împotriva lui Falcă nu sunt doar liberalii vechi, ci și liberali veniți din PDL.


     

    UPDATE 1

    Înaintea primarului Ineului, Călin Abrudan, un alt primar liberal, Marian Toader (primarul comunei Zăbrani) a acuzat – printr-o postare pe Facebook, luni, care recunoaștem că ne-a „scăpat” – practicile din sânul filialei arădene, spunând următoarele: „Dragi prieteni, în urma alegerilor din 11 decembrie, harta României s-a colorat în roșu. De altfel, un rezultat ce se prefigura încă din campania alegerilor locale, moment ce necesita o evaluare corectă asupra rezultatelor slabe obținute! Bineînțeles că în opinia mai marilor noștri conducători de la nivel județean și național, țapii ispășitori (ca de fiecare dată), au fost și sunt primarii! Uităm că la nivel național, prin dorința președintelui ”ghinion”, PNL are în fruntea sa un președinte impus prin persoana d-nei Gorghiu, care nu a avut capacitatea, strategia și discursul atât de necesar în ceea ce înseamnă mobilizarea electoratului de dreapta! Iar la nivel județean, faptul că totul a fost și este impus, faptul că nu mai există consultări cu organizațiile locale, cu biroul permanent județean, în ceea ce privesc problemele din teritoriu, numirile în funcțiile politice cât și lipsa de valoare a acestora, reprezintă o mică parte din ceea ce a condus la acest dezastru! Consider că este momentul unei evaluări urgente și să aplicăm sloganul folosit în campanie: ,,schimbarea începe cu noi înșine”!”


     

    UPDATE 2

    Gheorghe Falcă a preferat să nu răspundă criticilor colegilor săi liberali și, așa cum ne-a obișnuit, scoate o primă „coadă de topor” în față, pe Lucian Riviș Tipei. Fostul deputat a trimis pe adresa tuturor redacțiilor un comunicat prin care minimalizează rezultatele obținute de Abrudan, catalogând Ineul ca un cartier al Aradului: „Sunt de acord că trebuie să avem o analiză după aceste alegeri, o discuție despre implicarea, devotamentul, respectiv delăsarea fiecăruia dintre noi. Dar o asemenea analiză trebuie făcută în interiorul partidului, nu în spațiul public, împroșcând cu noroi. Mi se părea normal ca domnul Călin Abrudan să deschidă această discuție în interiorul organizației, nu în spațiul public, pentru a nu leza imaginea partidului. Respect opinia fiecăruia, în spiritul democrației de partid, îl respect pe domnul Abrudan pentru munca depusă în partid și pentru voturile pe care le are în spate, dar de asemenea mă așteptam la același respect și din partea domnului Abrudan, față de ceilalți colegi ai săi. Domnul Abrudan este primar al orașului Ineu, fac această specificare pentru cei care nu îl cunosc – și sunt convins că foarte mulți dintre cetățenii județului nu îl cunosc – Ineul e un oraș important al județului dar ca mărime, e doar cât un cartier mai mic al municipiului. De altfel, domnul Abrudan trebuie să țină cont că, deși se erijează în liderul primarilor, în PNL numai municipiul este jumătate din tot județul ca pondere a voturilor interne. Nu cred că domnul Abrudan era cel mai în măsură să ridice «piatra» și, mai ales, nu într-un asemenea mod, totalmente necolegial și neprincipal.”


     

    UPDATE 3

    Gheorghe Falcă a lipsit de la ședința Biroului Permanent Județean al PNL în care trebuia să se spună lucrurilor pe nume. Nu știm cine nu l-a lăsat să participe și când spunem asta nu ne referim la vreun membru de partid sau la vreun consilier al primarului care să-i fi impus acestuia strategia „absenței”. Ne referim la faptul că ori bărbatul „Ghiță” nu l-a lăsat pe Falcă să participe, ori Falcă nu l-a dorit pe Ghiță la ședința în care trebuia să își asume pierderea alegerilor (chiar să-și depună mandatul… ha!ha!ha!), ambele variante pentru a nu le da posibilitatea membrilor conducerii liberale să afle care mai este puterea în partid a liderului.

    Așa că… doar vorbărie goală în jurul alegerilor, vorbărie care ulterior a fost transmisă liderului liberal de către apropiații săi forte: Tipei, Pistru… Geanina și Eusebiu și alții… nu știm câți. Am reținut totuși că mai mulți primari, dintre cei care contestă dictatele lui Falcă, au fost acuzați că au „jucat” strâmb. Printre aceștia, cel mai important, Gheorghe Feieș – primarul orașului Sebiș.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … dar pana acum a fost bine?Cred ca aveti o atitudine si o pozitie de ”rozatoare” care parasesc corabia care se scufunda.Dati dovada de oportunisti si oameni fara caracter.Te intreb, daca pana acum Falca a fost bun, de ce nu mai este bun?Sincer, imi provocati greata.Cand stati seara acasa, in linistea caminului, sa va ganditi cat de fatarnici sunteti.Nu mai tine faza asta, logic si normal ar fi sa nu va mai primeasca nimeni, nicaieri, in niciun partid nou sau vechi, asta meritati, toti!

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Buna ziua tuturor. Vreau sa spun ca la aceste alegeri noi din PDL PNL care am fost vechi in partid am fost da-ti la o parte de catre Falca …. nu a mai contat nimeni ,carnea de tun buna pana acum nu a mai fost buna dintr-o data si toti ani astia ne-a spurcat toata lumea pentru ce ? Ca acuma sa ne dea la o parte …. Jos Falca !!!jos !! PLEACA DIN ARAD INAPOI LA BRAD !!!

      +33 voturi
      +1
      -1
      • Se pare că ieși destul de ieftin boss ! Urci în tren, trecând prin frumoasa gară… chiar dacă nu cumperi bilet , toți de acolo vor pune mână de la mână când te vor recunoaște și îți vor lua un bilet DUS … Simplu, trenul Arad /Brad ..pe aceeași rută. Așază-te în ultimul vagon pt. a vedea cât mai îndelungat luminile orașului de Crăciun…

        +1 voturi
        +1
        -1
    3. Daca nu era Pistru cel care la un moment dat se auzea ca va candida de pe locul3 PNL nu obtinea nici 15% la aceste alegeri.Pistru a adus cele mai multe voturi si asta pt ca a strabatut tot judetul si a avut langa el un om adevarat in persoana lui Mosneag Ovidiu.In schimb Cristina,Tipei etc au dormit in papuci

      --13 voturi
      +1
      -1
    4. Daca Falca, Gorghiu, Iohanis sau oricare alt lider PNL nu au inteles nimic din ce li s-a intamplatla aceste alegeri PNL-ul va disparea asa cum a disparut PNTCD-ul. Chiar nu avem politicieni de dreapta care sa inteleaga ca ne-am saturat de coruptie, de minciuna, de furt!

      +13 voturi
      +1
      -1
    5. Sincer nu prea ma int aceste certuri din sânul PNL. Ce este Frapant însă, este tupeul de care da dovada primarul penal al zabraniului. Acel individ care la Brat cu penalii pop Valer, Harja Jean si alții, au furat câteva milioane de euro din fondurile europene alocate sectorului agricol! Repet, nu ma interesează disputele politice, însă nu pot sa stau si sa asist la un asemenea tupeu! Si inca ceva, sa nu păcălească pe nimeni, chiar daca va fi achitat. De la dosar, au fost înlăturate probele esențiale, respectiv interceptările. Motivul? Hotărârea aberanta a Curții constituționale care înlătura practic SRI din lupta anticorupție! Deci, penalule, tu sa taci! Prostesti lumea de la tara sa te voteze, cand tu esti doar un pungaș!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru arădeanul onest

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.