joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ghiorocul găzduiește Campionatul Național de Triatlon, în premieră în județul Arad

    de Special Arad | 10 august 2020, 10:31 AM | Ghioroc | Sport

    0

    15 august 2020 este o zi împortanta în calendarul competiţiilor sportive arădene, localitatea Ghioroc fiind în acest an gazda celei de a treia ediţie a Triatlonului Proactivi.

    Asociația sportivă Proactivi pentru Viitor în calitate de organizatori şi având ca parteneri Federatia Romana de Triatlon, Consiliul Județean prin Centrul Cultural Județean Arad, şi Primaria Ghioroc, pregătesc în premieră, în judeţul Arad, desfășurarea Campionatului Național de Triatlon.

    Ştiut fiind faptul că la evenimentul de anul trecut au participat campionul european la triatlon Zoran Nikolics, și totodată campion al Ungariei, multipla campioană mondială la duatlon Dorka Soós, dar și campionul național al României la triatlon Alex Ion, campioana României la half-iroman Dana Torok şi în acest an vom avea la start întregul lot național al României, prin urmare se anunță o competiție foarte interesantă.

    Aşteptăm de asemenea sportivi de la toate cluburile de Triatlon din ţară şi sperăm că vor reuşi să ajungă şi sportivi din Ungaria şi Serbia.

    „Nu e vorba însă despre o competiție doar pentru profesioniști, este o competiție la care aşteptăm şi amatori, deci sperăm să veniţi în număr cât mai mare alături de noi. Şi pentru că provocările sunt foarte mari, şi poate nu vă doriţi să întraţi în problele pentru olimpici, respectiv 1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare, puteți concura la sprint, puţin mai uşor şi aici aveţi de „infruntat” 750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare, sau la ștafetă unde proba olimpică se împarte la 3 participanți, fiecare cu câte o probă: înot-ciclism-alergare,”- a declarat președintele asociației Sorin Mîneran.

    Detaliile referitoare la eveniment le găsiți pe site-ul asociației proactivi.eu și pe pagina de facebook.

    Dorim să preciză că în acest an concursul va desfăşura în condiţii speciale, fiind respectate toate normele de distanţare socială, împuse de normele şi legislaţia în vigoare, având în acest moment discuţii cu reprezentanţii DSP Arad în vederea instituirii măsurilor ce se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.