vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gheorghe Schwartz, scriitor: Dar sufletul?

    de | 19 aprilie 2020, 5:58 PM | Contributors | Opinii

    1

    Când am fost solicitat să scriu pentru Special Arad, am întrebat, desigur în mod absolut inutil, la ce să mă refer, de parcă ar mai fi în presa zilei vreun subiect în afară de Covid19. Nu sunt specialist în materie, așa cum au devenit peste noapte nenumărați contemporani, așa că nu voi face decât să-mi pun cu voce tare câteva întrebări. În primul rând, de ce pandemia actuală stârnește un interes atât de mare, încât pune în umbră celelalte maladii grave, vinovate de mult mai multe decese, cum ar fi cancerul sau bolile cardio vasculare? Statisticile arată că până și numărul sinuciderilor este mai mare decât cel al mortalității celor infectați cu Covid19… Singura explicație pe care o am ar fi aceea că pericolul imediat pentru fiecare dintre noi a creat panica generală. Dacă nu ne conformăm regulilor impuse, ni se spune de nenumărate ori pe zi, ne putem număra oricare dintre noi oricând printre victime. Asta în ciuda unei afirmații categorice a unor medici care pretind că majoritatea covârșitoare a deceselor se produce la subiecți infectați, care suferă de grave maladii și care „ar muri oricum în curând”.

    În mass-media specializată de a ne isteriza permanent (vezi subiectele preferate înainte de a apărea pandemia: „Nu mai sunt bani pentru pensii!”, „Nu mai sunt bani pentru salarii!”, „Smogul ne va ucide în curând!” etc., etc.) astăzi se pedalează pe două aspecte: îmbolnăvirile și criza economică. La care se adaugă nenumăratele scenarii ale unor conspirații diabolice. Singurul aspect mai puțin pomenit este acela al impactului psihologic asupra unei populații constrânse să-și schimbe brusc și radical stilul de viață, impact care mi-e teamă că ne poate greva cel puțin la fel de adânc viitorul ca și criza economică preconizată.

    Dacă în privința părții medicale asistăm la o competiție mondială pentru crearea unui vaccin eficient – și sunt toate șansele ca, mult mai repede decât ni se spune, acest remediu să fie accesibil, dacă pentru renașterea economiei se implementează strategii diferite de la țară la țară, unele relaxează mai repede restricțiile și se întorc la producție, altele mai încet, pentru tarele psihice nu numai că nu se face nimic, ci ele sunt chiar amplificate.

    Principalele pericole ale disperării vin din stresul tot mai accentuat al populației, stres cultivat cu obstinație la noi. Pe lângă neîncrederea mai veche în decizionarii noștri, au apărut întrebări recente la care nu ni se răspunde. (De pildă, de ce suntem obligați la izolare în țară, în vreme ce se organizează exodul forței de muncă în străinătate? „Se organizează” este un fel de a spune: majoritatea celor plecați nu au asigurări de sănătate în mijlocul unor focare roșii… Dacă este stare de urgență și suntem obligați să respectăm cu stictețe ordonanțele militate, de ce nu putem organiza muncile în țară, ferind agricultura românească de faliment și economia de a se prăbuși?)

    Repet, nu sunt specialist, dar îmi pun și eu întrebări. Printre ele, tsunami-ul amenzilor. În presă a apărut o polemică dacă există un număr de amenzi pe care trebuie să le raporteze fiecare agent sau dacă acest lucru nu este adevărat. Nu știu care este realitatea, dar asistăm la scene de coșmar cu oameni amendați absolut abuziv. Mai ales bătrânii, „segmentul de populație cel mai ocrotit”, sunt amendați fiindcă întârzie câteva minute peste limitele în care au voie să se aprovizioneze. Iar amenda depășește cu mult prăpădita lor pensie! Las la o parte că în aceste limite de timp impuse ei trebuie să se înghesuie alături de ceilalți cetățeni, că nu au nici vorbă prioritate la cumpărături sau la bancomate, la farmacii sau la achitarea facturilor. Și apropo de achitarea facturilor, a fost o inițiativă de a amâna plata la facturile de la intreținere și servicii, inițiativă care a și trecut de parlament, dar care a fost trimisă la Curtea Constituțională de guvernul marionetă. Sfatul de a plăti electronic este valabil pentru o câtime dintre cetățeni, mai ales cei bătrâni, „segmentul de populație cel mai ocrotit” nu are nici acces la internet, iar, dacă are, nu este în stare să-l folosească pentru plăți.)

    Înspăimântarea populației este fără pauză. Pe de o parte, se speră că vor fi vaccinuri eficiente în câteva săptămâni/luni, pe de altă parte, „segmentul de populație cel mai ocrotit” este prevenit că probabil va suporta restricțiile încă cel puțin un an.

    Dar nu numai „segmentul de populație cel mai ocrotit” este terorizat psihic. Amenzile aberante sunt pentru toată lumea. Și armata cu armament de război (?!) este pentru toată lumea. Dar și-a imaginat cineva dintre falșii decizionari – sau dintre adevărații decizionari – că nu numai trupul trebuie ocrotit? Și-a imaginat cineva cum trăiește în zilele acestea o familie obișnuită? De exemplu, o familie formată din tată, mamă și doi copii izolați într-un apartament de bloc cu două camere. Unul dintre părinți se află în șomaj tehnic, iar celălalt lucrează de acasă. Copiii își cheltuie energia în cei câțiva metri patrați, spațiu unde în același timp tatăl trebuie să lucreze și o face, gândind terorizat tot timpul că s-ar putea să nu mai aibă nici această oportunitate de a câștiga bani pentru traiul zilnic al familiei. Cum se poate trăi astfel fără traume de durată? Și este vorba nu de „segmentul de populație cel mai ocrotit”, de bătrânii care „și așa nu-și mai aduc aportul la creșterea PIB-ului”, ci de oameni în deplină forță și de copii, „viitorul țării”! Psihologii atrag atenția că un astfel de regim, mai ales dacă este condimentat fără încetare cu știri alarmiste și cu amenințări ce cad asemenea picăturii chinezești, rezistența se prăbușește. Urmările pot fi incalculabile.

    Un discurs public fără nicio rază de speranță, cu un orizont de așteptare stabilit pentru un an sau doi, este la fel de nociv ca virusul.

    În încheiere, aș vrea să îmi exprim profunda dezamăgire față de felul cum ne purtăm cu cei din „linia întâi”. Pe de o parte li se transmit tot felul de mulțumiri, pe de altă parte, ei se expun – după atâta vreme! – cu materiale de protecție nesatisfăcătoare (și acelea în stocuri limitate) și luptă pentru viața pacienților cu o aparatură insuficientă și cu teste, ventilatoare etc. de asemenea insuficiente, chiar și după atâtea săptămâni de pandemie. Situația din sănătatea românească nu este nouă, dovadă că bogații și demnitarii au posibilitatea de a se trata în străinătate și se folosesc de acestă posibilitate. Sănătatea românilor era și este „bun pentru orient”. Din păcate, a trebuit să vină acest moment al adevărului pentru a se vedea și de afară halul în care se găsește sistemul medical din România. Autoritățile, în loc să amendeze cu sume uriașe niște amărășteni, ar trebui să se ocupe de enormele tunuri semnalate. Inclusiv în sănătate, inclusiv și acum!

    În afară de sănătatea fizică a populației și de sănătatea economiei, despre care se face atâta vorbire, ar trebui să devină prioritară și sănătatea psihică a unor colectivități tot mai deznădăjduite. Pandemia va trece, victime vor mai fi, așa cum și alte boli seceră zilnic mii de vieți, dar mutațiile psihice ar putea deveni ireversibile. „Măsurile care se iau acum ne pregătesc pentru viitorul acestei națiuni” ni se tot spune. Ce viitor pregătesc decidenții de azi?

    Gheorghe Schwartz
    Scriitor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Ce viitor pregătesc decidenții de azi?”
      .
      Sclavia celor mulți, în folosul Mafiei organizate în „Partide Politice”, Mincinoșilor paranoizi, Tunarilor, Șpăgarilor, Abuzatorilor mituiți, sau mituitori, știți toți ăia de au PCR … o sclavie ce este ascunsă sub titlul „Democrației”, în care Legile sunt pentru Proști și în care Președintele „Tuturor românilor” folosește CONSTITUȚIA să se șteargă la „cur”. Ăsta este viitorul LUMINOS la care se poate spera în RO. Iar dacă nu vei fi cuminte și te vei revolta, te vor băga imediat în Stare de Urgență, că doar se poate și nimeni nu cârâie. Ahh nu există o amenințare de Pandemie reală! … o vor inveta, o vor fabrica, că doar virușii nu se văd, iar cu fabricile de FackeNews vor manevra orice încercare de a informa despre adevăr.
      .
      Furătăciunile Lor, Administrații cu INCAPABILI pupincuriști, subfinanțare și sistemele de „Diplome pentru toți – Bani să ai” … continuă să mențină sistemul de sănătate la un nivel „Bun pentru africani”. Iar ăsta așa cum este, trebuia ferit/protejat. Căci dacă am fi avut situația din Italia, Spania, sau Franța ne mureau toți bunicii și părinții, cu zile. Am fi avut un Genocid, comparabil cu Lagărele de Exterminare naziste.
      .
      Mă bucur dl Schartz să văd că sunteți bine! Hristos a Inviat!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Peterpan

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.