Gestul din Galșa care a ajuns la polițiștii din Pâncota și a readus banii la proprietar
Un gest simplu, dar plin de omenie, ne amintește cât de importantă este încrederea între oameni și legătura dintre comunitate și polițiști.
Doamna Mihuț a sesizat polițiștii din Șiria, după ce a găsit suma de 2.170 de lei în parcarea unui supermarket din Galșa. Fără ezitare, aceasta a dorit să predea banii autorităților, cu speranța ca proprietarul să îi poată recupera cât mai repede.
În aceeași seară, la Poliția orașului Pâncota s-a prezentat un bărbat care a reclamat pierderea aceleiași sume de bani.
Deși faptele au avut loc în localități diferite, polițiștii au făcut rapid legătura între cele două sesizări, iar bărbatul a intrat, în scurt timp, în posesia banilor pierduți.
„Acest caz este un exemplu frumos despre cum polițistul este unul dintre liantele comunității, iar încrederea locuitorilor joacă un rol esențial în rezolvarea situațiilor de zi cu zi.
Totodată, gestul doamnei Mihuț subliniază că bunătatea și corectitudinea sunt valori reale, prezente în comunitatea noastră, și merită apreciate.
Astfel de fapte ne arată că, atunci când oamenii aleg să facă ceea ce este corect, lucrurile bune își găsesc drumul spre cei care au nevoie de ele. Dacă ați găsit bani sau diverse obiecte, care au ajuns în custodia noastră, le găsiți aici la acest link. Tot aici găsiți modalitatea de a le recupera, în termenul legal”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)