marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Garda de Mediu amendează RETIM cu încă 80.000 de lei. Compania își recunoaște parte din vină, dar aruncă „pisica” în curtea Primăriei și ADI Deșeuri

    de Andrei Fuliaș | 3 mai 2018, 8:51 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    7

    SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SRL, compania de salubrizare care a câștigat contractul de salubrizare pentru Zona 1 din județul Arad, zonă care include municipiul Arad și încă 24 de localități, a mai primit o amendă uriașă din partea comisarilor Gărzii de Mediu. Este vorba despre o amendă de 80.000 de lei, iar sancțiunea a fost aplicată companiei RETIM pentru alte nereguli.

    Reamintim că, în ultimele zile, cei de la Garda de Mediu au mai amendat RETIM cu 40.000 de lei pentru funcționarea fără autorizație de mediucu 60.000 de lei pentru nerealizarea integrală a salubrizării în municipiul Arad (termenul limită fiind 28.04.2018, ora 16:00), iar ulterior cu 70.000 de lei pentru aceeași problemă legată de nerealizarea integrală a salubrizării în municipiul Arad (în acest caz termenul limită fiind 01.05.2018, ora 20:00). În urma acestor amenzi, comisarii Gărzii de Mediu au stabilit un nou termen limită pentru salubrizarea integrală a municipiului Arad, acesta fiind 02.05.2018, ora 20.00. Fiindcă cei de la RETIM nu au respectat nici acest termen limită, Garda de Mediu a amendat cu încă 80.000 de lei compania de salubrizare.

    Așadar, până în acest moment, RETIM a încasat amenzi de 250.000 de lei numai din partea Gărzii de Mediu, plus alte câteva zeci de mii de lei din partea Primăriei Arad, prin intermediul Poliției Locale. Direcția pentru Sănătate Publică a aplicat, la rândul său, o amendă de 2.000 de lei pentru neregulile găsite în cadrul controlului comun cu Garda de Mediu.

    Din informațiile pe care le deținem, compania RETIM a plătit deja amenzile de 40.000 de lei și 60.000 de lei, date de Garda de Mediu, dar și amenda de 2.000 de lei, dată de DSP. Am putea spune că, plătind aceste amenzi fără să le conteste, cei de la RETIM recunosc cele imputate de Garda de Mediu și DSP.

    Ei bine, nu la fel stau lucrurile când vine vorba despre amenda de 70.000 de lei, dată de Garda de Mediu, caz în care am putea spune că cei de la RETIM s-au răzgândit cu „recunoscutul”, contestând oarecum amenda respectivă, aruncând vina pe ADI Deșeuri și pe Primăria Municipiului Arad. Cei de la RETIM susțin că au descoperit un volum mai mare de deșeuri decât cel planificat prin evaluările ADI Deșeuri, dar și un număr mult mai mare de platforme de colectare față de situația transmisă de Primăria Municipiului Arad. Totodată, RETIM susține că lipsesc facilitățile de sortare a deșeurilor colectate selectiv și facilitățile de compostare a deșeurilor biodegradabile. Încă o „obiecție” a reprezentanților RETIM este aceea că au identificat cantități semnificative de deșeuri voluminoase, deșeuri provenite din construcții și demolări sau deșeuri vegetale care, spun ei, nu fac obiectul contractului încheiat cu ADI Deșeuri Arad.

    Am putea spune astfel că RETIM-ul aruncă „pisica” peste „gardul” Primăriei și al ADI Deșeuri, recunoscând, oarecum, că și-au început contractul total nepregătiți, din moment ce nu știau exact ce volum de deșeuri ar urma să ridice, nu știau exact câte platforme de colectare există în municipiul Arad, nu știau dacă facilitățile de sortare a deșeurilor colectate selectiv și facilitățile de compostare a deșeurilor biodegradabile există sau nu. Este la fel de interesant cum RETIM, deși colectează gunoiul și în Timișoara, nu s-au așteptat ca la rampele de gunoi să găsească și deșeuri voluminoase, deșeuri provenite din construcții și demolări (adică moloz) sau deșeuri vegetale.

    Contactat de Special Arad, comisarul șef al Gărzii de Mediu Arad, Sorin Brădicean, a confirmat și ultima amendă în valoare de 80.000 aplicată de instituție celor de la RETIM.

    Rămâne de vâzut când vor reuși cei de la RETIM să curețe gunoiul din Arad, dar și câte amenzi vor mai încasa din partea autorităților competente. La fel cum, interesant de aflat (până la această oră nu am primit nimic oficial) care este poziția Primăriei Arad cu privire la ceea ce i se impută de către Retim.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ca în toate domeniile în care administrația publică este implicată și în cazul colectării selective a deșeurilor domină o dezordine totală. Neseriozitatea cu care ne-au obișnuit, când este vorba să găsească soluții durabile la problemele cu care comunitatea arădeană se confruntă, este simptomatică. Adică pur și simplu nu se înlătură cauza problemelor cu care ne confruntăm, ci se cheltuiesc resurse prețioase la eliminarea efectelor. Problemele persistând, defavorizând cetățeanul ce plătește toate facturile grase.

      În cazul de față, al deșeurilor menajere, colectarea selectivă și reciclare, toată problematica este abordată heirupist, fiindcă legislația obligă.
      Abordarea subiectului este cu totul și cu totul deficitară, după cum se vede extrem de clar în urma conflictului stârnit de contractarea noului operator RETIM și a deficiențelor în colectarea deșeurilor de la cetățeni. Când am comentat referitor la incompetența directorului ADI, mister Țolea, mi s-a răspuns că „habar nu am despre despre ce vorbesc”. Nu mă interesează să demonstrez nimic. Eu doar constat că rezultatele neseriozității cu care au abordat rezolvarea acestei probleme se văd foarte clar pe străzile orașului. Mormane de gunoaie!

      Targeturile impuse de UE, în urma aprobări noi legislații la 18 decembrie 2017 ( http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2018/02/23/eu-ambassadors-approve-new-rules-on-waste-management-and-recycling/ )
      „Member states agreed to the following targets for the preparing for REUSE and RECYCLING of municipal waste: Municipal waste by 2025 55%; by 2030 60%; by 2035 65%; nu vor fi atinse. Nu au cum dacă cei responsabil nu înțeleg că trebuie să colaboreze la implementarea unui sistem durabil și nu să colaboreze la implementarea unui sistem de jecmănire a resurselor minicipalității și a oamenilor.

      Toate aceste conflicte apărute, nereguli, deficiențe de infrastructură, logistică și organizare, nu sunt altceva decât rezultatul unei INCOMPETENȚE mari cât casa și a superficialității evidente cu care problema colectării selective a deșeurilor este abodată de autorități.

      În țări normale la cap, au început această muncă de aplicare a sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor menajere acum circa 30 de ani. Au alocat mereu resurse financiare, au folosit specialiști în domeniu, iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Dar cu toate că au făcut ce trebuie și la ei există regiuni unde sistemele implementate funcționează bine, dar au și unele unde acestea nu au dat rezultatele scontate.

      Dacă la „EI” cu un avans de peste 30 de ani și cu rezultate vizibile, totuși există unele deficiențe și se mobilizează serios pentru a putea să atingă și să depășească targeturile impuse de UE, atunci la Arad cu un atât de prost amanagement și start la implementarea unui „nou” sistem, cum se vor putea atinge aceste ținte?

      Veci! Vom avea un concept de tipul FĂCĂTURĂ, scump și ineficient. În linie cu tot ce a fost făcut în perioada celor 14 ani glorioși ai dictaturii filfizonului falcă.

      +7 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru analfabet functional

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.