Când ne gândim la copilărie ne aducem aminte de câteva momente mai frumoase care, cumva și din varii motive ne-au rămas întipărite în minte. Deschidem o cutie a Pandorei cu amintiri despre oameni, despre mâncarea, despre mirosurile de atunci. Cam așa ceva pățesc când trec pe lângă Galleria Mall. Un subiect scris și rescris de multă lume. Unii au fost revoltați că avem o clădire uriașă care va ajunge în curând paragină, alții nervoși că nu o folosim la lucruri mai bune și alții împăcați cu ideea că mereu va rămâne acolo pe post de muzeu cu amintiri.

Eu fac parte din ultima categorie de oameni, cei care merg la Galleria cu un gol în stomac, privesc locurile în care cândva erau ultimele haine apărute în magazine și îmi amintesc cu dor cât de interesant mi se părea să intru pe ușile glisante ale Marelui de Sticlă sâmbătă de sâmbătă, cu mici excepții în săptămânile când mergeam duminica,  alături de mama mea. Mă bucuram și doar să privesc și eram cea mai fericită când urma să urcăm la etaj cu scările rulante. Ore în șir cutreieram coridoarele și fiecare magazin doar de dragul de a fi printre oameni, de dragul de a atinge materialul din care erau făcute rochiile și de dragul mâncării de la etaj care înlocuia ciorba de acasă.

Însă tot ce e frumos are și un sfârșit. Din 2015 a început, ușor dar sigur, să se închidă câte un magazin care ținea în picioare clădirea. Cora a plecat primul, urmat de alții care, rând pe rând, și-au adunat lucrurile și nu s-au uitat nicio clipă în urmă. Spunem asta pentru ca acum, în august 2022, la aproximativ 7 ani de când Galleria și-a „pierdut” viața, dacă ne plimbăm prin locurile care cândva au fost pline de oameni avem, senzația că parcă toți ar fi plecat în grabă. Sticle de sucuri și pahare nestrânse se găsesc pe mesele din spatele ușilor închise, acolo unde cândva oamenii stăteau la povești, se distrau și mâncau. Pare că toți, la unison, s-au ridicat de la mese și din spatele birourilor, au încuiat ușa și au plecat grăbiți,  fără regrete și fără cuvinte de rămas-bun.

În rest, Galleria a ajuns cimitirul amintirilor

Cândva se auzeau râsetele copiilor de la locurile de joacă, mașinăriile care pregăteau popcorn pentru cei ce intrau la film mergeau pe bandă rulantă și vocile înfundate ale celor care luau masa în incinta mall-ului răsunau din toate direcțiile. Acum e liniște. O liniște care din când în când este întreruptă de vocile unor copii plictisiți de coada de la Pașapoarte și care au decis să se fugărească printre canapelele lăsate în urmă și cu care timpul nu a fost iertător deloc.

Sunt și excepții,  căci un rol tot are clădirea părăsită amplasată la intrarea în oraș. Două locuri putem spune ca au „glas”: parterul unde se găsește Direcția de Evidență a Persoanelor, un birou de înmatriculări, niște traducători și un stand cu fornetti și etajul acolo unde birourile polițiștilor de la Pașapoarte dau pe afară pentru că mulți pleacă sau vin în țară, prilej cu care își rezolvă și actele de care au nevoie pentru următoarele excursii. Despre săracii polițiști sau cum le spune- n-are rost să mai vorbim, fiindcă oricum sunt bătuți de „soartă”, adică de șefii lor, cărora pare că nu le pasă că se lucrează în birouri fără lumină sau aer condiționat, de parcă ar fi condamnați la locul de muncă.  Singurii clienți din Galleria, cei care au nevoie de pașapoarte sau buletine, nici că se mai uită în stânga și dreapta. Cu toții merg în pas alert și nici nu se mai bucură că, spre exemplu, pe pașapoarte nu mai scrie România, ci Uniunea Europeană. E de fațadă ar spune unii, asta cu Uniunea Europeană, fiindcă toate condițiile, mai puțin informatizarea, sunt de „secolul trecut”.

Bucăți de gresie strâșnesc și se sparg sub greutatea oamenilor care au călcat și calcă pe ele, mirosul de praf iți poate provoca ușor alergii și întunericul din clădire este „spart” doar de lumina care ajunge în clădire prin niște geamuri peste care se vede că a trecut timpul și multe anotimpuri. Pereții sunt din ce în ce mai murdari, fostele baruri tot mai prăfuite și din când în când dai de câte o gaura în formă de pumn,  semn că cineva nu a avut milă de trecut și a vrut să distrugă chiar și puținele lucruri care au mai rămas în picioare.

Parcarea… 

Am trecut și prin parcare. Plină cu mașini, cele mai multe în trecere, este suficient de întunecată încât să te pierzi prin ea și uneori apare câte un bec care pâlpâie din când în când. Exact ca în filmele de groază, mai ales dacă luăm în calcul și pânzele de păianjen care arată că o draperie peste țevile băgate pe jumătate în pereți.

Galleria, mall-ul care cândva era un locul de refugiu al arădenilor, a ajuns ruină. Câteva medalii și trofee stau încă în vitrina de la etajul 2 parcă în amintirea vremurilor care au trecut, pline de praf și uitate de lume de parcă nici nu au contat vreodată și nici nu vor mai conta…

Să ne reamintim

În urmă cu aproximativ 12 ani au început să se facă pași pentru construirea mall-ului care urma să ajungă doar o clădire părăsită. Mai exact, la finalul anului 2010, conform capital.ro, „compania Danya Cebus, divizia de construcţii a grupului Africa-Israel Investments – controlat de miliardarul Lev Leviev, a semnat un contract cu GTC Romania şi Aura Romania pentru construcţia centrului comercial Galleria Arad. Contractul are o valoare de 20 mil. euro. Jumătate din sumă va fi utilizată pentru infrastructură şi cealaltă jumătate pentru construcţia efectivă, potrivit publicaţiei israeliene Globes. Mall-ul va avea o suprafaţă de 25.500 mp dispusă pe două etaje şi necesită o investiţie de 70 mil. euro. Proiectul este finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Construcţia va dura zece luni”.

Un an mai târziu, în octombrie 2011, constructorii tăiau panglica. Ce nu știau ei la vremea aceea era că, cinci ani mai târziu, lacătul va fi pus pe ușile mall-ului. În 2015 Cora s-a retras, astfel că acesta a rămas ocupat în proporție de aproximativ 50%. Cu toate că la acea vreme a fost emis un comunicat prin care reprezentanții mall-ului încercau să explice că acesta nu trăia „pe spatele” hipermarket-ului, ei nu prea au reușit să convingă, rezultatele fiind vizibile și azi: „Suntem în diferite discuții cu alți operatori de hipermaket-uri precum și cu alți retaileri de calibru și plecarea Cora nu este sinonimă cu stoparea activității Galleria Arad, existând întotdeauna alte opțiuni”.

Câteva luni mai târziu au bătut în retragere și cei de la Stradivarius, Bershka și Pull&Bear, care au ales să se mute în Atrium Mall, acolo unde îi putem găsi și în prezent. A urmat Cinema City și Aradul nu a mai putut fi numit al doilea oraș cu două centre cinematografice Cinema City din România. Restul se subînțelege de la sine. Au mai rămas câteva magazine care s-au încăpățânat să supraviețuiască până prin 2017 dar care, într-un final, au fost nevoite să bată în retragere, singurul rămas în picioare fiind Leonardo, magazinul care vinde încălțăminte și care, ca printr-o minune, este deschis și astăzi.