vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gala Voluntariatului 2015: Zsolt Török i-a „servit-o” verde-n față primarului Falcă, iar Erika Stark a fost vedeta (in)voluntară a anului

    de Tomck@t | 3 decembrie 2015, 1:49 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    9

    Ca în fiecare an, cele mai active asociaţii şi instituţii publice din judeţul Arad care lucrează cu voluntari, precum şi şcolile şi companiile care îşi implică angajaţii sau elevii în proiecte de voluntariat, au fost invitate să participe la GALA VOLUNTARIATULUI.

    Evenimentul s-a adresat ONG-urilor arădene, şcolilor, firmelor şi instituţiilor publice care au fost implicate în proiecte de voluntariat, dar şi instituţiilor deconcentrate  care au susţinut astfel de iniţiative. Scopul acestuia este de a încuraja acţiunile de voluntariat din judeţul Arad prin promovarea acelor entităţi care se implică activ în viaţă comunităţii.

    Dintre asociaţiile care s-au înscris pentru această gală, 9 au derulat proiecte importante în domeniul educaţiei, pentru care au fost şi premiate: ASOCIAŢIA CENTRUL DE EXCELENŢĂ ARAD, ASOCIAŢIA CITY GUIDE ARAD, ASOCIAŢIA EDUCATIO, Asociaţia EIVA, ASOCIAŢIA MARIŞ, ASOCIAŢIA PRO ARAD, ORGANIZAŢIA TINERILOR CU INIŢIATIVA-FILIALA ARAD, Asociaţia ZURY.

    La secţiunea SOCIAL, premiile au fost înmânate de Viorica Graur – director general al Poliţiei Locale Arad, pe scenă urcând pentru a-şi ridică premiile reprezentanţi ai asociaţiilor: ASPIS, Dezinvolt, ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA- FILIALA JUDEŢEANĂ  ARAD, INTEGRA – ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI MENTALE, OFENSIVĂ TINERILOR, Rotaract Cetate Arad şi SIRINIA.

    La secţiunea SPORT – TURISM, diplomele şi plachetele pentru câştigători au fost înmânate de Alexandru Meszar – director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad. Premianţii au fost: Asociaţia Clubul Sportiv Experienţă Multisport, Asociaţia Doma Art Style, ASOCIAŢIA „MOBILIZEAZĂ-TE!” şi CONDOR CLUB ARAD.

    Zsolt Török: „Mi-e cam greu să cred în proiectul Arad – Capitală Verde”

    Un premiu special i-a fost oferit şi lui Zsolt Török, care pe lângă realizările sale ca alpinist, un motiv de mândrie pentru Arad, a arătat o preocupare activă pentru comunitate, susţinând în calitate de speaker motivaţional diverse evenimente educative adresate tinerilor arădeni. În plus, cunoscutul sportiv e un participant activ și la acțiunile de ecologizare din orașul nostru, după cum spunea după primirea diplomei de excelență. „L-am auzit la începutul acestei festivități pe primarul Gheorghe Falcă, vorbind despre proiectul «Arad – capitală Verde». Sincer să fiu, ca un voluntar care a strâns zeci de saci de gunoaie din spațiile verzi ale Aradului, gunoaie aruncate de arădeni… că doar nu de extratereștri, tind să mă-ndoiesc de vreo șansă a Aradului în candidatura pentru această titulatură”, și-a încheiat discursul tranșant alpinistul.

    Zsolt Torok Gala Voluntariatului

    Erika Stark, premiată pentru un an întreg de scandaluri… ăăă, de „realizări”

    Astă vară s-a împlinit un an de când Stark a fost transferată de la conducerea DDAC în conducerea DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului). Un transfer politic, urmat de un 2015 tumultuos. Un an plin cu acuzații, ba că era protejata lui Ioțcu, ba că a primit mită pentru „rezolvarea” unor dosare de handicap. Cazul băiatului de la o casă de tip familial din Lipova care s-a înecat în Mureş, în aprilie, a fost un alt scandal monstruos, pentru că nimeni de la DGASPC nu a sunat la 112 și nimeni nu și-a asumat răspunderea, ca să nu mai vorbim de acuzațiile mai multor persoane cu dizabilităţi cum că au fost umiliți de către unii dintre angajaţii Direcţiei.

    Cu toate acestea… sau mai bine zis: lăsând toate astea la o parte, Erika Stark a fost distinsă cu un premiu special pentru implicarea masivă în activităţi adresate comunităţii. Vreo doi oameni au și aplaudat-o.

    Erika Stark

    Dar să vedem – mai bine – restul premiilor:

    În cadrul secţiunii SĂNĂTATE au fost premiaţi: ASOCIAŢIA ACTIV PENTRU COMUNITATE, ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, TURISM ŞI EDUCAŢIE- APMTE, ASOCIAŢIA „POMPIERUL – ARAD”, MultiCultural Foundation, SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE CRUCE ROŞIE ROMÂNĂ FILIALA ARAD

    Pentru secţiunea CULTURĂ, pe scenă a urcat tot Erika Stark, pentru a înmâna premiile următoarelor asociaţii: Asociaţia Română pentru Cultivarea Limbii Franceze – AMIFRAN, TURISM ALTERNATIV şi Organizaţia Tineretului Maghiar din Arad.

    Secţiunea MEDIU, în cadrul căreia premiile şi diplomele au fost înmânate de Oana Pârvulescu – Director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, i-a adus pe scenă pe reprezentanţii  asociaţiilor: TINERET FISCUT, EFECT VERDE ARAD şi TERRA NOBILLIS.

    La secţiunea ANTREPRENORIAT, Mariana Tocaciu, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, a înmânat premii pentru: AIESEC Arad şi Mişcarea Arădeană.

    Pentru implicarea în activităţi adresate comunităţii, campanii şi proiecte au mai primit diplome de onoare: primarul Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad Adrian Țolea, Melisa Țolea, directorul general al Poliţiei Locale Viorica Graur, Erika Stark – director D.G.A.S.P.C. Arad şi Oana Pârvulescu, director D.D.A.C. Arad, Ioana Lung – director Palatul Copiilor Arad, Florin Başca  – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Alexandru Meszar – director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad, și Mariana Tocaciu – ISJ Arad.

    Pentru că o altă componentă importantă a voluntariatului, în special pentru Arad, o reprezintă voluntarii străini care au ales să dăruiască oraşului nostru o parte din timpul şi energia lor şi să considere comunitatea noastră ca o a două casă pentru ei, toţi au primit câte o diplomă de onoare. Au fost prezenţi la eveniment voluntari ai: Organizaţiei Tinerilor cu Iniţiativa- OLT, Societăţii pentru Educaţie şi Cultură Nădlac, Asociaţiei Educatio , Asociaţiei Sirinia, Organizaţiei Tinerilor cu Iniţiativa – filiala Arad, Ofensivei Tinerilor, Asociaţiei pentru Protecţia mediului Turism şi Educaţie, Asociaţiei Zury şi Asociaţiei Clubul Sportiv Experienţă Multisport, se arată într-un comunicat remis Special Arad.

    Momentele artistice din cadrul Galei au fost asigurate de Ballroom Dance (Palatul Copiilor) şi Melisa Ţolea, iar maestru de ceremonii a fost Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

    Tot în cadrul Galei Voluntariatului din acest an a avut loc şi lansarea manualului de comunicare „Communicate at your best”, care le-a fost oferit tuturor câştigătorilor. Manualul vine că o completare a platformei cu acelaşi nume – http://communicate.oţi-online.ro – prin intermediul căruia organizaţiile pot afla mai multe informaţii despre cum îşi pot îmbunătăţi comunicarea, atât cu proprii membri dar şi cu voluntarii, partenerii sau alte entităţi cu care interacţionează. Există secţiuni dedicate realizării de prezentări, fotografii, materiale video, comunicate de presă, dar şi unele legate de comunicarea profesională şi realizarea de acorduri internaţionale. Ne bucurăm foarte mult de o prezenţa atât de numeroasă la Gala Voluntariatului, pentru că acest lucru reprezintă poate cea mai importantă dovadă a faptului că Aradul se dezvoltă nu doar economic, ci şi social, ceea ce este foarte important. De asemenea, am observat şi că rezultatele proiectului nostru au fost foarte bine primite, manualul „Communicate at your best” fiind apreciat pozitiv, ceea ce face că această seară să fie una specială pentru noi”, a declarat la finalul evenimentului Stelian Ienci, preşedinte O.T.I. Arad.

    Acțiunea a fost organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, în parteneriat cu Organizația Tinerilor cu Inițiativă – Filiala Arad.

    De asemenea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad a editat și oferit celor prezenți un ghid al ONG-urilor arădene, urmărind creșterea cooperării dintre acestea dar și popularizarea activității acestora. Ghidul conține un catalog al asociațiilor din Arad dar și informații utile pentru acestea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lui Erika sa ii iasa pe nas toate spagile primite din contractele preferentiale. Nu se mai satura de atatia bani si foloase nelegale. Pana si pentru posturile vacante percepe taxe in euro. Iar acum primeste medalie pentru implicare in nevoile comunitatii??? Rusine sa ii fie ei si celor ce i-au acordat acest ‘premiu onorific’ !!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Tomck@t

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.