Gala „Mândru că-s arădean”, la a doua ediție





Ieri, 25 aprilie, la ora 19:00, a avut loc cea de-a doua ediție a galei „Mândru că- s arădean”. De la bun început, privirile celor prezenți în sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad au fost acaparate de o fetiță care dansa pe scenă, evenimentul neîncepând exact la ora anunțată ci cu o mică întârziere.
Pentru început, s-a difuzat un video avându-l ca protagonist pe orașul Arad care și-a împărtășit povestea de viață, lungă de secole, prin vocea actorului Ioan Peter. După care, rând pe rând, invitații chemați pe scenă au luat cuvântul, unii exprimându-și dragostea pentru Arad iar alții completând cu o mică istorie a orașului. Aceștia au fost: Ileana Olariu, Daniel Mitre, Otilia Țigănaș, Bujor Buda și Emil Popa (fiul fostului primar al Aradului, Dorel Popa).
Între decernarea premiilor, publicul prezent a putut vedea pe ecranul montat pe scenă video-uri cu mesaje ale arădenilor din Dubai, Austria, Cairo, Germania, Anglia, Canada, New York, Washington, dintre care îi amintim pe Teo Milea, prezent la Monreal pentru un concurs, Mihaela Voineagu, stabilită în Washington, unde predă limba germană și Adrian Despot, vocalistul formației Vița de Vie.
Printre arădenii care au fost premiați s-au numărat alpinistul Ovidiu Daniel Cizmaș, Oana Igrețiu (savoriurbane.com), Francisc Mihai (voluntar), Sorin și Lenuța Dorobanțu de la Teatrul de Marionete și Charles Neuman de Vegvar, nepotul baronului Francisc Neuman. Au fost premiate, de asemenea, și câteva instituții, cum ar fi cele două Universități arădene, UAV și UVVG, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, respectiv echipa de fotbal UTA. La cea din urmă, însă, nu a venit nimeni să-și ridice premiul. A lipsit și Mihai Molnar, premiat și el, cel care ne-a adus la Arad Festivalul Internațional de Jazz.
Seara a fost încheiată cu un bufet, unde invitații au putut ciocni un pahar și socializa.
O ultimă impresie, care ar putea fi catalogată ca un avertisment, a fost definită de cuvintele unuia dintre invitați: „Seară plăcută și uitați-vă în sus că nici nu știți ce oraș frumos aveți” (Bujor Buda)
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)