Gafă monumentală! Unde au ajuns patru turiști cu o cursă low cost? Au plecat urgent…





Patru turiști din Cehia care se pregăteau de o plimbare pe celebra promenadă din Nisa, „Promenade des Anglais” de pe Coasta de Azur, s-au trezit, luni, în orașul industrial Niș din Serbia.
Atrași de o ofertă de nerefuzat a unei companii de zboruri „low cost” care propunea weekenduri prelungite la Niș, turiștii au confundat cele două orașe aflate la 1.500 de kilometri distanță și care au prea puține în comun. Dar chiar foarte puține…
„Pot confirma ca au aterizat la Nis, iar cand au realizat greseala au inchiriat o masina si si-au continuat imediat calatoria pana la aeroportul din Sofia, in Bulgaria, aflat la 150 kilometri”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul aeroportului din Serbia care a confirmat informația aparută în presa locală, scrie stirileprotv.ro.
Al treilea cel mai populat oraș din Serbia, Niș are circa 250.000 de locuitori și se remarca în special pentru industria cauciucului și a tutunului, dar și printr-o frumoasă fortareață și un festival internațional de jazz.
Niș este locul în care s-a născut împăratul roman Constantin cel Mare. De altfel, aeroportul pe care turiștii cehi au aterizat din greșeala poartă chiar numele acestuia, încheie stirileprotv.ro.
Comentariile portalului
Am dormit și la bunica, și nu am pățit nimic. Testați vă rog firele de înaltă tensiune și materiale de construcție. Nu pot să accept pedeapsa cu (...)
Am o casă plăcută la exterior, dar nu pot locui în ea. Inițial am crezut că sunt vecinii mei cu probleme. Nu știu ce să fac. Toate hainele (...)
Bravo MUTA! Ați câștigat o înfrângere!