Scriu aceste rânduri la două zile după ce am participat la un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Scriu astăzi pentru că pentru ziua de astăzi, 1 decembrie, a fost dedicat acel eveniment. Cu ce am rămas după momentele petrecute în curtea bisericii din Frumușeni? Cu zâmbetul copiilor, cu rușinea lor specifică copiilor de la țară, care se rușinau în fața aparatului foto la fel cum se rușinează atunci când trec pe stradă și bagă capul în pământ atunci când trebuie să salute cele trei băbuțe care stau pe laviță. Că numai la țară, acolo unde s-a născut veșnicia – cum spunea marele Lucian Blaga – se salută fiecare cu fiecare…

M-au impresionat acești copii de la grădinița și școala gimnazială din Frumușeni. A fost un eveniment precum pe vremea copilăriei mele, acele serbări de la final de trimestru. Nu, nu sunt reminiscențe comuniste, ci sunt evenimente prin care trebuie să omagiem ceva, trebuie să respectăm prin ele valorile pe care ni le-au lăsat predecesorii noștri. Atunci, la 1 decembrie 1918 s-a născut o țară, o țară unită, o țară care timp de două decenii după Marea Unire a ajuns una dintre cele mai dezvoltate din Europa, o țară în care emigrau italieni sau greci. Ce avem acum? O Românie din care au plecat un milion de români spre Italia, o țară din care peste o sută de mii de români aleg să-și facă concediile în Grecia.

Dar dincolo de toate avem dezbinare, poate cea mai accentuată dezbinare din cei 100 de ani de românism, o țară în care jumătate dintre noi își pun #rezist la poza de profil de pe Facebook, iar altă jumătate votează pentru… ajutor social. Avem o țară minunată condusă, invers proporțional, de oameni de nimic, de oameni pentru care bălăcăreala politică este mai importantă decât bunul trai al acestui popor, altfel un popor minunat. Din grânarul Europei, am ajuns să importăm grâu din Ungaria și după 50 de ani de comunism și alți 30 de democrație originală România a ajuns la coada continentului.

Am văzut speranță în zâmbetele acestor copii, am văzut că prin ei românismul poate persista pe aceste plaiuri, am văzut copii jucând bătuta, acel dans popular tradițional zonei noastre, am văzut că prin ei putem păstra tradițiile minunate al unui popor asemenea. Acești copii inocenți sunt speranța că în sfârșit, poate atunci când ei vor crește, nu vor mai fi o generație de sacrificiu, că acești copii vor reuși totuși să reunească spiritul acestei țări, să fie mândri peste două-trei decenii că sunt români și trăiesc și muncesc aici.

Ei sunt frumoșii României, ei sunt frumușenii României, ei sunt copiii Centenarului care au misiunea să ne redea acea Românie Mare și la propriu și la figurat. Misiunea asta am avut-o și noi și părinții noștri, dar acum, la ceas aniversar, trebuie să afirm fără a mă gândi că greșesc: am eșuat!

La mulți ani România așa cum ești tu!

PS: Mulțumesc nepoatei mele Roxana, educatoare la grădinița din Frumușeni, pentru că m-a invitat la o oră de românism, la o oră de România.