Fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă





Este legal să fotografiez buletinul de vot? Nu, fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă, conform art 11 (1) din Decizia nr. 22D/14.03.2025 și se sancționează cu contravenție conform art. 55 lit. m din Legea nr. 370/2004.
Sesizările se pot depune la Inspectoratul General al Poliției Române. Reamintim și că BEC este abilitată să primească plângeri legate de încălcarea reglementărilor privind publicitatea politică pe platformele foarte mari (Facebook, Google etc).
Sancțiunile se aplică de împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale şi în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. y) este comisă de altcineva decât de radiodifuzori; preşedintele biroului electoral, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de către membrii biroului electoral, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 55 lit. m) de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare; poliţişti, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de alte persoane fizice sau juridice.
Sursa: votcorect.ro
Unde se poate vota la alegerile prezidențiale și pe ce listă electorală
Documente pe baza cărora se poate vota la alegerile prezidențiale 2025
Procedura de raportare a unor persoane decedate prezente pe listele electorale
Comentariile portalului
Bine ca pot trace granita in SUA toti ciudatii de prin Mexic si celelalte tari adiacente, care pentu cateva mii de dolari au totul asigurat pe teritoriul SUA , inclusiv acte, (...)
Doua sate in care politia este inexistenta! Se circula ca la raliu in special dinspre marginea satului spre zonele centrale fara sa-i pese nimanui. Din drumul Arad-Oradea pana in centul (...)
@Niro - Conform acestui rationament daca gasesc un caine vagabond pe strazile Aradului si eu il duc pe banii mei la veterinar pentru al bandaja la un picior care sangereaza, (...)