Fotbalul, așa cum era la început… Pentru astfel de meciuri a fost inventat (FOTO)
Este despre fotbalul mic, povestea unui meci pentru care practic s-a inventat fotbalul. Îmi amintesc din primele citiri despre cum a apărut acest sport, cu acei băieți care se băteau pentru mingea de cârpe în mijlocul satelor. Era undeva lângă Florența, iar băieții dintr-un sat luptau cu cei din satul vecin pentru a rămâne cu acea minge.
S-a jucat la Șagu, iar gruparea locală, Sporting a întâlnit echipa a doua a celor de la Șoimii Lipova. Știți ce era de admirat? Că în ambele echipe erau doar localnici, tineri, dar și jucători de peste 30 de ani, care joacă doar din pasiune, care joacă pentru o bere după meci, care joacă să câștige ca și cum miza ar fi una uriașă.
Alături de ei erau fanii. Nu mulți, dar toți cei care au venit îi știau pe toți cei din echipa gazdă. „Ăla e a lu Marica, ăla mai mic. E cel mai bun”, îmi spunea un copil de aproximativ 8 ani care îndeplinea rolul de copil de mingi și era foarte implicat în asta.
La Lipova, de asemenea, majoritatea erau localnici din Lipova, cei care și-ar fi dorit probabil să joace la prima echipă, cea din Liga a 3-a, dar la acel nivel deja fotbalul intră sub sfera economicului, a jucătorilor aduși din alte părți, și nu mai e loc pentru localnici.
S-a jucat cu pasiune, am văzut chiar și câteva faze pe care le văd de obicei la eșaloane superioare, am văzut un gol frumos, singurul al jocului, marcat de Lăcustă de la oaspeți, în a doua repriză, dar am văzut și o bară a lui Marica, cel mic, care a fost mai frumoasă decât un gol urât…
Această echipă, Sporting Șagu, am mai văzut-o și pe terenul din Bujac, acolo unde Botiș a revenit acum câteva săptămâni pe teren. Am văzut și acolo aceeași pasiune de a juca, deși băieții au pierdut ambele meciuri fără să marcheze.
FOTO: Cristi Ardelean
Susținuți prea puțin de Primărie, acești băieți de la Șagu joacă pe prietenie și sunt susținuți de prieteni. Unul dintre ei este Cristi Ardelean, un localnic care a jucat în urmă cu aproximativ 15 ani la Ineu sau la Gloria, iar de un deceniu trăiește în Italia, la Milano, acolo unde joacă fotbal și pe teren mare și pe teren mic la cei 37 de ani. „Mai era o săptămână să înceapă campionatul și nu aveau echipament. Imediat i-am ajutat”, spune Cristi. Alături de el este și nașul său, Attila Banto, care ajută și el această echipă să supraviețuiască pentru ca oamenii din această comună să aibă macar o preocupare în weekend. „O facem pentru că ne place, o facem din dragul de fotbal, din pasiune”, spune Cristi Ardelean.
PS: Nu s-a jucat în acest weekend, s-a jucat în weekendul trecut, dar cum am înstrăinat cardul cu fotografiile de la meci, am preferat să scriu acum. Nu e o scuză, dar s-a întâmplat.
Comentariile portalului
Daca in loc de conducta de gaz era una de 220v sau 380 sigur muncitorul respectiv nu mai vedea Moldova !
Total nefericita interventia celor din USR in acest caz! Sper din suflet sa nu fie aceasta pozitia lor privind planurile de viitor ale orasului! Astfel de decizii sunt descurajante pentru (...)
Renovare facute ca la toate polițiile, de mântuială!