Fostul primar Dan Șimon, de la Șimand, a fost trimis în judecată pentru că a „pompat” în conturile nevestei





Știri Arad – Comunicat de presă: „Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului: ŞIMON IOAN DAN pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt:
1. Inculpatul Şimon Ioan Dan, în calitate de primar şi ordonator de credite al Comunei Şimand, în perioada 2011-2012, în mai multe rânduri (56 de acte materiale), a achiziţionat bunuri în valoare totală de 10.287,05 lei de la o societate comercială al cărei unic asociat şi administrator era soţia sa, creându-i astfel acesteia în mod indirect un folos material.
2. În aceiaşi calitate, în perioada 2008-2011 inculpatul a încheiat, pentru autoturisme aparţinând Consiliului Local Şimand mai multe contracte de asigurare (28 de acte materiale) cu două firme de asigurări, ce au fost reprezentate ca agent de retail de soţia inculpatului. Prin încheierea contractelor s-a produs în favoarea soţiei un folos material, constând în comision în sumă de 712,96 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Chişineu Criş..
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)