Foștii angajați ai fabricii Astra Rail, pierduți în baze de date vechi. Spitalul Județean îi caută pentru controale medicale obligatorii
Soarta celor care au muncit în halele fostei fabrici Astra Rail Industries (Greenbrier România) revine în actualitate, la un an de la închiderea uzinei (citeşte AICI). Secția Clinică Medicina Muncii a preluat dosarele foștilor salariați, însă medicii s-au lovit de o problemă majoră: baza de date este învechită, iar oamenii sunt de negăsit.
Conform Legii 213/2019, persoanele care au lucrat în medii cu expunere la noxe, zgomot sau praf industrial trebuie monitorizate și evaluate periodic de un medic de specialitate. Deși echipa medicală a încercat să contacteze individual fiecare fost angajat, s-a constatat că numeroase date de contact nu mai sunt valabile.

În cătarea foştilor agnajaţi de la Astra Rail
În acest context, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis să lanseze un apel public pentru a-i identifica pe cei care au dreptul la aceste evaluări medicale.
„Ne adresăm tuturor persoanelor angajate sau foștilor angajați în medii cu expunere la noxe profesionale și în special foștilor angajați ai Greenbrier România – Astra Rail Industries care din diverse motive și-au încetat activitatea și care necesită evaluare medicală de specialitate conform legislației în vigoare.
Îi rugăm să ne contacteze în vederea programării la numărul de telefon: 0754 232 526, (de luni până vineri, în intervalul orar: 09.00 – 12.00) sau la sediul secției, din strada Piața Mihai Viteazul nr. 10 (în clădirea în care a funcționat Secția Clinică Oncologie Medicală)”, a precizat dr. Stelian Morariu, medic primar medicina muncii, medic șef Secție Clinică Medicina Muncii.
De ce este vital acest control?
Munca în industria grea lasă urme invizibile în primă fază, dar care pot deveni ireversibile dacă nu sunt tratate la timp. Secția Clinică Medicina Muncii dispune de logistica necesară pentru a identifica afecțiunile profesionale și oferă servicii de internare continuă atât pentru pacienții activi, cât și pentru cei asigurați care au fost expuși în trecut la riscuri chimice, fizice sau biologice.
Cei din industria grea care trec pragul spitalului pot avea parte, se arată în comunicatul spitalului, evaluare medicală de specialitate în medicina muncii, investigații clinice și paraclinice, în funcție de recomandarea medicului, monitorizarea stării de sănătate în raport cu expunerea profesională, recomandări medicale personalizate pentru prevenirea agravării afecțiunilor asociate mediului de muncă.
În plus, spitalul este cel care întocmește documentația pentru declararea bolilor profesionale, un pas esențial pentru obținerea drepturilor legale (pensii de invaliditate, despăgubiri sau tratamente gratuite).
„Secția Clinică Medicina Muncii asigură servicii de internare continuă atât pacienților activi profesional, cât și persoanelor asigurate care au desfășurat activitate în medii cu expunere la factori de risc profesionali: noxe chimice, noxe fizice, factori biologici, suprasolicitare profesională sau alte condiții de muncă ce pot influența starea de sănătate”, se arată în informarea spitalului.

Unde se pot adresa foștii angajați de la Astra Rail
Foștii angajați ai Astra Rail (Greenbrier) care nu au fost încă contactați de medici, se pot adresa pentru investigații la numărul de telefon 0754 232 526 (disponibil de luni până vineri, între orele 09:00 – 12:00) sau pot merge direct la sediu, pe strada Piața Mihai Viteazul nr. 10 (fostul sediu al Oncologiei).
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)