Fondatorul trupelor Voltaj și Quartz a făcut infarct pe stradă





Cei de la Libertatea scriu că rockerul Amedeo Bolohoi, care a înființat grupurile Voltaj și Quartz, a fost la un pas de moarte. Aceștia scriu că Amedeo Bolohoi a suferint un infarct pe stradă, dar a avut noroc cu Gabi „Guriță” Nicolau, chitaristul trupei Crypton, care este medic veterinar de meserie și a reușit să constate foarte rapid infarctul.
„Guriță” l-a transportat de urgență pe Amedeo Bolohoi la Spitalul Colțea, iar după o serie de analize și investigații acesta a fost tranferat la Spitalul Municipal.
Amedeo a insistat să fie externat în aceeași zi, pentru a onora un concert pe care îl avea stabilit, împreună cu trupa sa, Olly de Quartz, în Centrul Istoric. Acesta a susținut cocertul, împreună cu trupa, fiind însoțit de prietena lui Gabi Nicolau, care este medic generalist.
„Nu știu când s-a produs infarctul. Cert este că starea pe care o aveam m-a făcut să ies din casă, la aer. E o minune cum au ajuns în calea mea Gabi și iubita sa, cărora cuvintele sunt de prisos pentru a le mulțumi că mi-au salvat viața. O mână îmi vibrează, să zic așa, însă pot cânta lejer. Am cântat și sâmbătă, voi urca pe scenă și în seara asta. Asta e gimnastica mea recuperatorie”, ar fi declarat Amedeo Bolohoi.
Sursa: Libertatea
Comentariile portalului
În primul rând, poate ați observat că v-am moderat ușor comentariul. Până la urmă poate veți înțelege că nu permitem pocirea numelor, fâră (...)
#România#Onestă A debutat cu ascunderea averilor Continuă cu desființări de posturi și cocoșarea prostimii cu taxe și impozite mărite. Încep să apară primele proteste cauzate (...)
Dacă era noapte, probabil dispecerii dormrsu. Dacă era zi, probabil au considerat că nu-i treaba lor...