Focare de pestă porcină la Secusigiu și Satu Mare, din județul Arad. Zeci de animale vor fi sacrificate
Pesta porcină este din nou prezentă pe raza județului Arad, de această dată DSVSA Arad depistând două focare, unul în localitatea Satu Mare, iar celălalt în Secusigiu. Zeci de animale vor fi, din această cauză, sacrificate.
Din informațiile pe care le-am obținut de la Marcel Roșu, șef serviciu de la Direcția Sanitară, Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, în urmă cu câteva zile a fost depistat un focar în localitatea Satu Mare, după care acum la Secusigiu – în fapt fiind vorba despre animale provenite din focarul din Satu Mare care au fost vândute în 7 gospodării din Secusigiu.
Vorbim, așadar, de aproximativ 40 de animale care sunt infectate cu pesta porcina. Marcel Roșu ne-a explicat că, potrivit procedurii, se vor ucide toate animalele din aceste focare, nu doar cele depistate cu pesta porcină, întrucât se consideră suspecte toate cele care au intrat în contact cu ele infectate și nu se ia în vedere testarea celorlalte întrucât există riscul ca rezultatul să fie fals negativ și astfel s-ar putea extinde epidemia mai departe.
„Tocmai de aceea îndemnăm oamenii să nu cumpere și să nu vândă animale fără documente!”, ne-a spus acesta.
Comentariile portalului
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)