Florin Tripa: „Vom oferi consultanță juridică gratuită pentru cei abuzați de șefii liberali ai Companiei de Apă“





Primii angajați ai Companiei de Apă au rămas în aceste zile pe drumuri, în cadrul unei ample acțiuni de disponibilizare, în urma cărora vor fi concediate 200 de persoane. Deputatul Florin Tripa îi anunță public pe toți cei care se simt nedreptățiți de acțiunea conducerii Companiei de Apă, că au la dispoziție consultanță juridică gratuită, în cazul în care doresc să se adreseze instanței.
„Primesc în continuare semnale de la foști și actuali angajați, cu privire la ilegalitățile grave ce se comit la Compania de Apă. Zilele acestea, primele persoane au fost trimise în șomaj, în urma unor demersuri care sunt cel puțin suspecte și pe care le-am prezentat și cu altă ocazie. Acum, mai aflăm că unii angajați au fost dați afară după ce s-au dat mai multe teste, până a căzut cine trebuia și până au rămas în continuare angajați protejații PNL.
Fac un apel public la cei disponibilizați de către Compania de Apă să nu accepte acest abuz al politrucilor puși în fruntea acestei societăți cu capital de stat și să lupte pentru drepturile lor. Suntem alături de acești oameni, care au fost dați afară pe criterii politice și mai puțin de competență, pentru că nu erau membrii ai PNL sau nu serveau interesului de partid.
Îi invit pe cei care consideră că au fost abuzați de conducerea liberală a Companiei de Apă să mă contacteze și le vom pune la dispoziție consultanță juridică gratuită, în cazul în care doresc să se adreseze instanțelor de judecată, pentru a-și face dreptate“, declară deputatul PSD Florin Tripa.
Biroul de Presă al PSD Arad
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)