Florin, șoferul TIR-ului din tragedia de la Conop, a relatat povestea catastrofei! (IMAGINI ȘOCANTE)





Știri Arad. Florin B., din Nădlac, șoferul de pe TIR-ul în care a intrat frontal autoturismul Mazda 323, impact în urma căruia și-au găsit sfârșitul șase persoane, în această dimineață la Conop, a explicat, șocat, momentele dinaintea nimicitorului accident.
El a relatat organelor de anchetă faptul că a văzut autovehiculul Mazda, care venea dinspre Arad, cum a părăsit sensul de mers, a acroșat autoturismul Audi și a intrat pe contrasens de unde venea TIR-ul. Șoferul autotrenului declară că a frânat imediat ce a observat pericolul de a lovi mașina Mazda, a tras mult de volan în partea dreaptă, dar partea carosabilă este prevăzută cu un parapet care i-a făcut imposibilă evitarea impactului frontal.
În urma accidentului, reamintim faptul că șase persoane au murit pe loc, iar o fetiță în vârstă de 3 ani este în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Județean Arad.
Care este starea fetiței?
Medicii sunt rezervați în prognosticul fetiței, aceasta suferind de un traumatism toraco abdominal sever și fractură de femur. În aceste momente ea este ventilată mecanic.
Comentariile portalului
Pungă de nylon + valiza = în cont
Dintre cei trei candidati la alegerile prezidentiale din 4 mai, 2025 cel care s-a prezentat cel mai bine a fost Nicusor Dan, care o analiză a situatiei econamice a României cu (...)
Avea cineva alte asteptari de la o administratie ostila si lipsita de viziune si competenta ??