joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Florin Iacob, preferatul publicului în topul „Catalogului roș-alb 2021”, rubrica la care cititorii Special Arad dau note jucătorilor

    de Lucian Dănilă, Tomck@t | 6 ianuarie 2022, 1:55 PM | Sport | Topic special

    2

    Din acest sezon, Special Arad a oferit cititorilor săi o rubrică la care pot să noteze jucătorii echipei UTA după fiecare meci pe care gruparea arădeană l-a susținut în campionatul Ligii 1.

    La început de an 2022, la inițiativa colegului nostru Tomck@t, cel care a făcut posibilă din punct de vedere tehnic această rubrică, am făcut o medie a notelor oferite de cititorii site-ului nostru. Nu i-am inclus în acest top pe jucătorii care au fost notați dar au evoluat în mai puțin de cinci jocuri în campionat.

    Ca punct de referință, s-a luat nota cu cele mai multe voturi din partea cititorilor Special Arad aferentă fiecărui jucător UTA, la fiecare meci al campionatului din 2021, iar apoi s-a făcut o medie pentru fiecare fotbalist.

    Jucătorii care au intrat pe teren în ultimele minute ale unor meciuri nu au fost notați.

    Așa cum am scris și mai sus, jucătorii care nu au participat la minim cinci meciuri au rămas în afara clasamentului de mai jos, media notelor obținute nefiind concludentă în raport cu ceilalți, care au avut într-un număr mai mare și note bune, și note proaste. În această situație se află Paul Mercioiu (cea mai mare notă obținută: 7), pentru că a jucat la un singur meci, la Academica Clinceni – UTA Arad (0-3). Nu se află în top nici Marius Tomozei, cu doar 3 meciuri jucate cap-coadă, Damian Isac – cu doar 4 meciuri și Tomas Wagner, cu doar 3 meciuri și portarul Dragoș Balauru, tot cu trei meciuri.

    Florin Iacob este preferatul publicului, portarul Bătrânei Doamne având cea mai mare medie, 6,88. Iacob este unul dintre liderii Ligii 1 și într-un clasament al portarilor care nu au încasat gol în meciurile jucate în actuala ediție de campionat. Astfel, căpitanul Bătrânei Doamne a ținut poarta intactă în nu mai puțin de 10 meciuri dintre cele 18 disputate. Concurentul său pe post, Dragoș Balauru, a evoluat în doar trei meciuri și a încasat un singur gol.

    Roger Junio și Desley Ubbink sunt pe podiumul acestui clasament al mediilor notelor oferite de cititori. Ei sunt urmați de fundașul Alexandru Benga, iar golgeterul echipei, David Miculescu, este pe poziția a 5-a, urmat de Erico și Vukcevic.

    Ultimii trei în această ierarhie sunt Liviu Antal, Modestas Vorobjovas și Ioan Hora, și, așa cum se știe, UTA s-a despărțit în aceste zile de Antal, iar în ceea ce îl privește pe Hora se negociază în această perioadă rezilierea contractului său.

    Antrenorul Gyuszi Balint are o medie de 7,14, o medie mai mare decât a lui Florin Iacob.

    Cea mai mică medie a jucătorilor, indiferent de minutele sau de meciurile jucate, o are atacantul care a evoluat doar o lună pentru UTA, Tomas Wagner, acesta având doar 5,33 media evoluțiilor sale în tricoul roș-alb.

    Iată clasamentul jucătorilor UTA Arad, conform notelor acordate de cititorii Special Arad în 2021:

    Locul 1: FLORIN IACOB (Medie: 6,88)

    FLORIN IACOB

    Nota 7 • UTA – Farul 0-0
    Nota 10 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 6 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 10 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 8 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 7 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 7 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 5 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 2: ROGER JUNIO (Medie: 6,85)

    ROGER JUNIO

    Nota 7 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 8 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 7 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 8 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 6 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 10 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 7 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 3: DESLEY UBBINK (Medie: 6,76)

    DESLEY UBBINK

    Nota 5 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 7 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 8 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 6 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 8 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 4: ALEXANDRU BENGA (Medie: 6,73)

    ALEXANDRU BENGA

    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 8 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 7 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 5: DAVID MICULESCU (Medie: 6,70)

    DAVID MICULESCU

    Nota 8 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 8 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 9 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 9 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 6 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 4 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 6 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 7 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 6: ERICO DA SILVA (Medie: 6,58)

    ERICO DA SILVA

    Nota 6 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 4 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 7 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 5 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 7: MARKO VUKCEVIC (Medie: 6,57)

    MARKO VUKCEVIC

    Nota 7 • UTA – Farul 0-0
    Nota 8 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 4 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 7 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 8: IDRIZ BATHA (Medie: 6,55)

    IDRIZ BATHA

    Nota 8 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 8 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 8 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 4 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 6 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 9: ROLANDAS BARAVYKAS (Medie: 6,36)

    ROLANDAS BARAVYKAS

    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 6 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 5 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 5 • UTA – FC Botoșani 0-0

    Locul 10: JUAN PABLO PASSAGLIA (Medie: 6,33)

    JUAN PABLO PASSAGLIA

    Nota 6 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 4 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 8 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 8 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 7 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 11: EVGENIY SHLYAKOV (Medie: 6,31)

    EVGENIY SHLYAKOV

    Nota 6 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 4 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 5 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 7 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 12: VINKO MEDJIMOREC (Medie: 6,30)

    VINKO MEDJIMOREC

    Nota 5 • UTA – Farul 0-0
    Nota 7 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 4 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 7 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 8 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0

    Locul 13: FILIP DANGUBIC (Medie: 6,16)

    FILIP DANGUBIC

    Nota 5 • UTA – Farul 0-0
    Nota 8 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 8 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 4 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 4 • Farul – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 8 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 6 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 6 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 4 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 14: LIVIU ANTAL (Medie: 6,11)

    LIVIU ANTAL

    Nota 6 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 10 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 6 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 8 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 5 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 5 • Farul – UTA 0-0
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 5 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 6 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 5 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Locul 15: MODESTAS VOROBJOVAS (Medie: 6,07)

    MODESTAS VOROBJOVAS

    Nota 6 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 6 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 6 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 5 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 5 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 6 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 7 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 7 • UTA – FC Botoșani 0-0

    Locul 16: IOAN HORA (Medie: 6,00)

    IOAN HORA

    Nota 6 • UTA – Farul 0-0
    Nota 6 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 6 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 6 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 7 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 5 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 6 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 8 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 4 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 6 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 5 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 5 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0

    ÎN AFARA LISTEI:

    DRAGOȘ BALAURU (Medie: 6,66)

    DRAGOȘ BALAURU

    Nota 8 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 7 • Farul – UTA 0-0
    Nota 5 • UTA – FC Argeș 0-1

    MARIUS TOMOZEI (Medie: 6,66)

    MARIUS TOMOZEI

    Nota 6 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 7 • UTA – Rapid 2-2

    DAMIAN ISAC (Medie: 6,50)

    DAMIAN ISAC

    Nota 7 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 6 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2

    TOMAS WAGNER (Medie: 5,33)

    TOMAS WAGNER

    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 4 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 5 • Mioveni – UTA 0-0

    PAUL MERCIOIU (Medie: 7)

    MARCEL PAUL MERCIOIU

    Nota 7 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3

    ANTRENORUL:

    GYUSZI BALINT (Medie: 7,14)

    balint

    Nota 5 • UTA – Farul 0-0
    Nota 8 • FC Argeș – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – FCSB 1-1
    Nota 5 • FC Botoșani – UTA 2 -1
    Nota 10 • UTA – U Craiova 1-0
    Nota 8 • UTA – FC Voluntari 2-0
    Nota 10 • Gaz Metan – UTA 0-1
    Nota 8 • UTA – Rapid 2-2
    Nota 7 • Sepsi – UTA 0-0
    Nota 7 • UTA – CFR Cluj 0-1
    Nota 6 • Dinamo – UTA 2-2
    Nota 7 • UTA – FC U Craiova 1-0
    Nota 8 • Academica Clinceni – UTA Arad 0-3
    Nota 4 • UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2
    Nota 5 • Mioveni – UTA 0-0
    Nota 7 • Farul – UTA 0-0
    Nota 6 • UTA – FC Argeș 0-1
    Nota 10 • FCSB – UTA 2-1
    Nota 7 • UTA – FC Botoșani 0-0
    Nota 8 • Universitatea Craiova – UTA Arad 0-0
    Nota 6 • FC Voluntari – UTA Arad 2-1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Lasă praful! 😉
        Are media 7, într-adevăr, pentru că a fost notat o singură dată în Catalogul roș-alb Special Arad și a primit nota 7.
        A jucat la meciul Voluntari – UTA, dar a intrat pe teren abia în minutul 84.
        A jucat și la Farul – UTA, dar la fel, a evoluat pe teren foarte puțin.
        Și a mai jucat câteva minute și la UTA – CFR Cluj.
        Pentru aceste trei meciuri n-a fost notat de către cititorii Special Arad.

        În rest, s-a explicat în text. Au intrat în clasament doar cei care au primit cel puțin cinci note.

        +2 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru UTA

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.