joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Fix pix pentru Recons! De Paști și 1 Mai, biletele la ștrand sunt cu „ediție limitată”

    de Raluca Medeleanu | 1 mai 2016, 8:23 PM | Pamflet | Topic special

    7

    Mai țineți minte când orice arădean putea intra pe gratis, de 1 mai, pe ștrand? Vremurile alea-s de mult apuse. De când Falcă a pus stăpânire, prin acest „Regim Totalitar” numit „Recons”, pe întinsul spațiu ce cândva era numit cu mândrie Ștrandul Neptun, nu mai e voie nici măcar o secundă din an ca cineva să pună pasul acolo fără să se scormonească prin buzunare după bani.

    Dar ce să-i faci? Regula-i regulă. Și chiar dacă au fost adevărate revolte, chiar și petiții împotriva taxei de intrare (pentru zona comercială), edilul orașului, împreună cu administrația ștrandului, o țin una și bună: după ei, taxa-i mai mult decât justificată și nici că le trece prin cap anularea ei.

    Da, dar până acum, mai marii stăpâni ai Ștrandului măcar se prefăceau că fac treabă curată și tipăreau un bon fiscal prin care își justificau încasările. Anul ăsta însă, nu numai că intrarea de 1 mai a fost pe bani, dar arădenii au avut parte de ceva cu totul special, „ediție limitată” am putea spune.

    Un grup de arădeni ne-au trimis azi, tocmai în Ziua de Paște, pe adresa redacției, fotografiile de mai jos. Ce-i cu ele? Priviți-le și veți observa noua „modă Recons”. Casa de marcat fiind nefuncțională, ce credeți că i-o tunat pe dragii de ei? Să o repare? Neeeeh. Cine, Doamne iartă-ne, are chef să treacă la treabă tocmai în Ziua Sfântă de Paște? Dar oare să lase poporul, atunci, să intre pe gratis? Pfu, mda, ne ia cu râsul… Au găsit ei varianta cea mai bună, n-aveți grijă! Doară există pix și hârtie, nu? Clar! Perfect! Nu-i așa că merge?

    bon intrare strand

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Administrația Falca împreună cu dânsul în frunte ne-a arătat încă o dată nesimtire grosolană de care dă dovada lăsând la o parte ca astăzi a fost 1 Mai Falca nu a ținut cont nici ca este Pastele . Nesimțirea acestui om fata de arădeni este una fără margini

      +34 voturi
      +1
      -1
    2. În primul rând eliberarea unor asemenea „bon fiscal” este un FALS! Iar falsurile pot fi pedepsite de lege. Oare din toți ce ar trebui să se Autosesizeze, va reacționa măcar unul?

      Cu alte cuvinte, perceperea taxei de intrare de ieri 1Mai, este egală cu Bani Negrii percepuți printr-un fals.

      De la Falcă & Friends nu poți să te aștepți decât la escrocherii! Nu vă mai mirați că păreți idioți!
      Obrăznicia acestui „cameleon politic” nu are margini. A escaladat exponențial de la an la an.
      Ar fi cazul să-l trimitem la plimbare!
      Nu credeți?

      +33 voturi
      +1
      -1
    3. Alooooo!!! Băi nenicilor în uniforme și având salarii plătite de Noi! Trebuie să vă „urlam” în față cuvinte injurioase să vă Autosesizați? O facem si pe asta, dacă trebuie.
      Au trecut sărbătorile. Ce mai așteptați? Nu aveți curajul să vă luați de prietenii lui Falcă?

      Nici o reacție? Nu vă aste clar, ce sa întâmplat? Să vă scriu cu majuscule!? Bon de casa scris de mână????
      Nu vedeți că scrie pe el mare cât casa „ȚEAPĂ”!!!!
      Un purtător de cuvânt se simțea lezat de cuvintele folosite de comentatori și le numea ” speculații ” în lipsa dovezilor. Acum când aveți poza cu dovada vă faceți că plouă? Nu vă este rușine?

      +11 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Raluca Medeleanu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.