Fiul city-managerului orașului Ineu și un pompier au fost urmăriți ca-n filme într-o acțiune contra braconajului
Zarvă mare vineri seara, în jurul orei 22,30, atunci când ofițerii de la Serviciul „Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase” Arad au surprins și au dorit să oprească o mașină de teren care circula suspect într-o zonă aflată în imediata apropiere a Ineului. Deoarece șoferul mașinii nu a respectat semnalele și nu a oprit, polițiștii au început urmărirea, cu tot tacâmul din dotare (ne referim (și) la stroboscoape).
Într-un final, cei aflați în mașina care nu a oprit, au fost surprinși acasă (acolo unde au dorit să se ascundă) la actualul city-manager al orașului Ineu, Aurel Zaharia (fostul comandant al Poliției orăneșenești din localitate), constatându-se că este vorba de chiar fiul acestuia și de un prieten al său, pompier.
A urmat o ceartă între city-manager și oamenii legii, o armă fiind confiscată într-un final.
Cei doi, ne referim la fiul lui Zaharia și la pompier, s-au ales cu dosare penale pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Sursa foto: Arhivă
Comentariile portalului
Nimic nou sub soare, mă enervează că avem tradiţie în ineficientă prin modul de selecţie a candidaților. Toţi cei care au susţin agitaţia din ( (...)
Ca la noi la nimeni . Furturi pe fata . Minciuni . Ne iau banii si pe urma ne dau peste nas cu ei .
Cum adică atenționează??????? Pe bune!!!!!!!!!