Femeia care a murit târâtă sub tramvai avea 83 de ani, iar vatmanul este acum cercetat pentru ucidere din culpă | Foto
O tragedie s-a produs în această dimineață, în cartierul AradulNou, unde un apel la 112 anunța că o persoană a fost prinsă sub tramvai.
Incidentul s-a produs pe strada Ștefan cel Mare, iar la fața locului s-au deplasat forțe ale ISU cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și zece subofițeri.
Din nefericire nu s-a mai putut face nimic pentru persoana care a fost declarată decedată.
UPDATE
„Din primele cercetări, s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 07:25, un bărbat de 46 ani, din Arad, a condus un tramvai pe strada Ștefan cel Mare (dinspre Calea Timișorii spre gara CFR Aradu Nou) și în stația de tramvai din dreptul imobilului cu nr 18 nu a observat că o femeie de 83 ani, din Tauț, intenționează să coboare. Femeia a fost prinsă între ușile tramvaiului, iar în momentul în care vehiculul s-a pus în mișcare femeia a căzut, ajungând sub roți. În urma evenimentului a rezultat decesul femeii. Conducătorul tramvaiului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Adina Aconstantinesei.
Comentariile portalului
Parcarea e proprietate privata. Si nu de acum. De 30 ani aparține de biserica. Cum administrează biserica proprietatea care ii aparține, nu cred ca e treaba noastră. Părerea (...)
Să vedeți voi câți procurori și judecători independenți vor fi pe listele PNL la alegerile viitoare... D-ăștia... Deontologi!
@Victor G. Pentru ca la primit sunt primii dar la împărțit e doar pt ei. În ultimii ani au primit zeci de hectare cadou dar pun lacăt ș (...)