Fed Cup Junior s-a deschis oficial la baza „UTA – TenisProfi”. România vs. Suedia, miercuri, în prima zi





Pentru a zecea oară o grupă de calificare a Summer Cup – Fed Cup Junior Under 18 se desfășoară la Arad, pe terenurile bazei „UTA – TenisProfi”, acesta fiind cel mai important eveniment al sportului alb, din orașul nostru, în acest an.
Directorul de turneu Ovidiu Fereștean și ceilalți oficiali prezenți la Arad au participat, marți seara, la festivitatea de deschidere, în care au fost prezentate loturile celor patru naționale prezente pe malul Mureșului și s-au intonat imnurile de stat.
Naționala României, formată din Cara Meșter, Maria Daciana Ciubotaru și Ștefania Bojica, va înfrunta, miercuri, începând cu ora 10.00, în primul joc, Suedia, în timp ce principala favorită, Slovacia, se va duela cu Bulgaria.
Fiecare duel cuprinde două meciuri de simplu și un meci de dublu, reprezentativa care câștigă două jocuri obținând succesul la general. Se va juca după formatul „fiecare cu fiecare”, primele două clasate urmând a obține „biletele” pentru turneul final de la Granville (Franța), ce se va desfășura în perioada 1-3 august.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)