Update Extinderea Westfield-ului a scos la iveală probleme și nemulțumiri legate de infrastructura existentă a cartierului

    de Raluca Medeleanu | 3 decembrie 2021, 5:03 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Update - Westfield aduce anumite clarificări

    Planul Urbanistic Zonal (PUZ) prin care dezvoltatorul imobiliar Westfield Development SRL dorește să extindă cu încă circa 7 hectare cartierul privat din Arad a adus numeroase discuții în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal de vineri, 3 decembrie. Pe de o parte, locuitorii cartierului au ținut să își exprime nemulțumirea față de lipsa mai multor servicii de care nu pot beneficia față de alți locuitori din oraș, iar pe de altă parte investitorii s-au plâns că încearcă deja de câțiva ani să încheie procedurile care ar permite predarea străzilor din cartier în patrimoniul municipiului. Consilierii au avut și ei obiecții, legate mai ales de rețeaua de colectare a apei pluviale și de lipsa rețelei de gaz. Primul care a luat cuvântul a fost un bărbat care domiciliază în cartier și care a vorbit în numele mai multor locuitori de acolo. „Se discută de un PUZ pentru extinderea cartierului Westfield însă noi rezidenții cartierului avem diferite probleme trase dintr-un PUZ deja existent de 10 ani: rețele tehnico-edilitare, canalizare pluvială inexistentă fizic, magistrală de gaz inexistentă, iluminat public slab, nu avem trotuare în cartier și nici până la cartier, străzile nu sunt recepționate de Primărie, deși plătim impozit de zonă B… și mai avem câteva probleme legate de administrația Primăriei. Indicatorii de municipiu nu a fost montat după cartier, fapt care crează anumite probleme legate de trafic, nu a fost implementat un transport în comun, nu avem stație de autobuz și un exemplu concret: nu vin hingherii. Dacă sun, ei spun că e proprietate privată. Noi, locuitorii cartierului, ne dorim dezvoltarea continuă a cartierului, însă în același timp ne dorim siguranța că sunt respectate prevederile dintr-un PUZ vechi, iar străzile sunt recepționate de Primărie, pentru a evita o situația similară cu cea a străzii Diogene din cartierul Subcetate, în care străzile nu au fost recepționate, fiind ulterior înstrăinate. Nu dorim să ne trezim că ne pune cineva taxă pe acces auto la proprietate! Și nici ca noi să ne gestionăm infrastructura din cartier. Din punctul nostru de vedere, înainte de a accepta o extindere de PUZ ar trebui să avem măcar garanția din partea Primăriei că străzile noastre vor putea fi recepționate, pentru a evita probleme”, a spus acesta. Dezvoltatorii Westfield se plâng că au trecut 3 ani de când se chinuie să predea Primăriei străzile Tomuța Alina, reprezentant al companiei Westfield Development, a venit la ședință pentru a vorbi în numele dezvoltatorului imobiliar. Aceasta a spus că firma se străduiește de 3 ani să ducă la bun sfârșit procedura de predare a străzilor către municipalitate, însă de 2 ani demersurile sunt împotmolite – spune aceasta – de către Compania de Apă Arad, executivul Primăriei nu a putut însă confirma motivul pentru care au apărut aceste întârzieri. „Majoritatea de aici cunoașteți ceea ce facem. Consider că prin ceea ce facem de peste 10 ani am crescut calitatea vieții în Arad, dar în același timp am forțat să spun așa și ceilalți dezvoltatori de a aduce un plus de valoare și o imagine mai bună orașului. Tot ceea ce s-a făcut până în momentul de față acolo, s-a făcut prin fonduri proprii, private. În ceea ce privește canalizarea pluvială, utilitățile, tot ceea ce s-a făcut s-a făcut din fonduri proprii și s-au făcut lucrurile conform tuturor specificațiilor menționate de către autoritățile și instituțiile competente”, a spus Alina Tomuța de la Westfield Development. Westfield, ca parte integrată a Aradului Consilierul Levente Bognar a ținut să atragă atenția asupra importanței de a avea un plan de viitor atunci când se construiește un nou cartier, care trebuie gândit să devină parte din oraș: „Înaintașii noștri, cei care au creat cartiere, de exemplu Bujac, sau Pârneava, au avut o concepție. Regretatul Rafiroiu, care a fost arhitectul Aradului, totdeauna spunea că un cartier trebuie legat de oraș, ca atât calitatea, respectiv în validarea sistematică să fie în ideea de a fi funcțional și pentru cei care sunt în cvasi-cartiere noi. De aceea ar trebui să găsim această legătură. Într-adevăr, dacă sunt aparținători ai Aradului, ei să fie legați de municipiu”, a spus Bognar. În acest sens, viceprimarul Lazăr Faur a anunțat că va organiza un grup de lucru în cadrul Primăriei, care să analizeze cu atenție toate problemele existente în Westfield și care va încerca să le rezolve: atât partea de utilități, cât și problemele legate de străzi, respectiv transport în comun. Mai mult, atât consilierii USR PLUS cât și cei PNL au întocmit înainte de ședința CLM câte trei amendamente (la dublu, aproape identice) menite să rezolve aspecte legate de extinderea cartierului. Vorbim de modul în care trebuie implementate rețelele tehnico-edilitare (canalizare pluvială, apă, electricitate și gaz). Compania Westfield, obligată de acum să asigure și acces la rețeaua de gaze naturale pentru locuitorii cartierului De menționat că amendamentele pe care le-au depus proiectului consilierii USR PLUS prevedeau și obligarea dezvoltatorului să ofere legarea la sistemul de alimentare cu gaze naturale. Executivul Primăriei a explicat însă că acest lucru nu este un lucru impus de lege, așa cum e obligatorie asigurarea canalizării, apei și a electricității, ci e doar opțional, însă consilierul Dorian Curcanu a afirmat că în jur de 60 de familii din Westfield au plătit fiecare, din propriul buzunar, câte 2000 de euro pentru a se branșa singure la gaz, astfel că e o cheltuială mare care ar trebui suportată de dezvoltator. Consilierii PNL au decis astfel că este oportun să modifice pe loc și amendamentele întocmite de ei, încât să includă și această obligativitate. Supuse la vot, amendamentele USR PLUS au adunat doar voturile consilierilor din acel partid, iar amendamentele PNL au adunat aproape toate voturile, inclusiv cele de la USR PLUS, singurii care s-au abținut de la vot fiind cei doi consilieri de la PMP. Astfel, PUZ-ul de extindere a cartierului Westfield a trecut în unanimitate de vot, însă cu aceste prevederi suplimentare și va rămâne de văzut care vor mai fi următorii pași care vor fi stabiliți în grupul de lucru al vicelui Faur.

    Update

    După publicarea articolului, Compania Westfield a dorit să aducă anumite clarificări legate de subiect. Redăm în întregime, în rândurile următoare, textul trimis de companie: „Cartierul Westfield asigură toate utilitățile moderne pentru rezidenții săi. Pentru ca cititorii să aibă o imagine mai clară asupra cartierului Westfield și a utilităților de aici, dorim să adăugăm câteva informații relevante. Viziunea din spatele proiectului Westfield, care cuprinde acum locuințele a peste trei sute de familii, este aceea de a oferi condiții de locuire peste nivelul celor existente în municipiu. De aceea am prevăzut încă de la început străzi largi pavate, locuri de joacă și de agrement în aer liber, spații verzi întreținute, facilități inedite la dispoziția rezidenților. Toate acestea au făcut din Westfield un cartier în care mulți arădeni își doresc să se mute, ceea ce ne oferă un sentiment de mândrie și împlinire. În ceea ce privește branșarea la rețeaua de gaz, despre care s-a discutat în cadrul ședinței de vineri a Consiliului Local Arad, aceasta se realizează în cartier încă din anul 2018. Ne-am respectat de la început toate angajamentele față de rezidenți, iar odată cu aducerea magistralei de gaz în cartier, investiție pe care compania noastră a finanțat-o, cei care locuiau deja aici, au avut posibilitatea să se branșeze. Familiile care s-au mutat în Westfield ulterior și cele care se mută acum, au această utilitate asigurată. Referitor la canalizarea pluvială, lucrările au fost și sunt realizate în continuare conform specificațiilor tehnice solicitate prin avize de către furnizor și instituțiile abilitate și specializate. Ne bucurăm că Planul Urbanistic Zonal prezentat de noi a primit toate avizele din partea aparatului tehnic al Primăriei, iar consilierii locali au aprobat proiectul care prevede dezvoltarea cartierului. Apreciem faptul că autoritățile locale se implică și ne sprijină în demersurile de a oferi comunității noastre cele mai bune condiții. Colaborăm în continuare cu rezidenții cartierului care sunt organizați într-o Asociație și suntem deschiși la orice propuneri care aduc Westfield cât mai aproape de ceea ce își dorește orice familie. În cei 10 ani de activitate pe piața imobiliară, am demonstrat faptul că ne dorim să ne implicăm în dezvoltarea municipiului. Întregul proiect Westfield, care își va continua expansiunea în anii următori, se ridică la o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro”, tranmsite compania Westfield Development.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Jack

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.