Experții regali susțin că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este pregătită să cedeze tronul





Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (94 de ani) este pregătită să renunţe la tron chiar de ziua ei. Cel puţin asta susţin experţii regali.
Aceştia consideră că regina ar putea să abdice pe 21 aprilie, la împlinirea vârstei de 95 de ani, potrivit Aleph News.
Va ceda tronul fiului ei, prinţul Charles, în vârstă de 71 de ani.
Regina este cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. A fost şef de stat aproape 7 decenii. Avea 21 de ani când şi-a început domnia şi a promis că îşi va dedica întreaga viaţă rolului de monarh.
Comentariile portalului
Printre altele, sunt responsabili cu încheierea de contracte comerciale (chiriași, duty-free, restaurante, etc. acolo unde există), stabilirea tarifelor aeroportuare (taxe de aterizare, decolări, parcare aeronave), administrarea bugetului și (...)
Cati ani are? Ca apare ca o dama de companie in poze...
Cred că jurnalista ar fi trebuit să precizeze care sunt atribuțiile administratorilor și ce activități desfășoară ca să înțelegem ce fac efectiv.