Și pe mine m-a surprins pornirea de a-ți scrie, excelență. Sper să nu fie un șoc pentru matale, mai ales în perioada asta. Poate nu trebuia să încep cu acest „excelență”, ce pare ușor forțat de vreme ce ai primit titlul arădean din imediata vecinătate (Pro Urbe), onorant și acesta, ca și toate celelalte, de altfel.
Păcat că în unele cazuri titlurile au fost reduse la semnificația abonamentelor de tramvai pe câte o linie.

Rămân totuși convins că toți cei ce au excelat în vreun domeniu, având Aradul în suflet, merită să fie numiți excelență, indiferent de titlu acordat. Nu și ceilalți, primitori de titluri pentru merite necunoscute sau cel mult îndoielnice.

Așadar, dragă excelență,

nu ne cunoaștem, nu ne-am vorbit și nici nu ne-am întâlnit vreodată.
Mi-am făcut, totuși, curaj să-ți scriu, mai ales pentru că am dorit să-ți transmit public urarea sinceră de sănătate. Nici măcar fotbalul nu merită să-ți sacrifici ani sau luni din viață, darămite banii.

Mircea Rednic este internat la cardiologie, la Spitalul Județean Arad!

Revenind la titlul „Pro Urbe”, ce să mai zic?
Poate doar că m-aș bucura dacă ai înțelege că nu l-ai primit de la arădenii care iubesc UTA. Să știi, dragă excelență, că întregul Arad s-a bucurat pentru acel loc 7 de anul trecut. A fost o bucurie sinceră, dar mai reținută. Dacă nu mă crezi, câștigă campionatul cu UTA și ai să vezi ce înseamnă cu adevărat clubul ăsta pentru oraș (pro urbe) și pentru suporteri.

Sigur că ne-am bucurat că n-am avut emoții pentru retrogradare în ultimele etape, dar cam atât. Pentru că, să recunoaștem, locul 7 din 16 este vecin cu mediocritatea și, așa cum bine știi și matale, că ești umblat prin lumea bună a fotbalului, mediocritatea nu se premiază.

Că primarul și consilierii municipali au gândit altfel, n-avem ce face. Probabil au fost influențați și de declarațiile lu’ matale, care ți-ai lăudat performanța, spre sfârșitul campionatului trecut, dar asta este altă discuție. Cei cu mintea așezată ar fi trebuit să fie dumnealor.
Matale, ca antrenor, te poți extazia, te poți lăuda (cine s-o facă?), poți fi subiectiv și chiar poți cânta „ce bine-mi pare că ai luat țeapă”. Ei, cei care decid, din păcate, soarta Aradului, nu au acest drept.

Puteau măcar să-i întrebe pe alții, înainte de a vota, ce se va întâmpla dacă, după acel loc „excelent” loc 7 din 16 ai fi câștigat campionatul ori Cupa în sezonul următor? Păi, firesc, ți s-ar fi acordat titlu de cetățean de onoare al Aradului.

Bun, dar dacă după isprava asta, ai fi ajuns, tot cu UTA, într-o finală europeană? Cu siguranță ai fi avut asigurată mutația în Târnova, ca titlu suprem pe care-l poate acorda primarul Bibarț.

Iar dacă ai fi câștigat o cupă europeană, te turna în bronz. Poate nu chiar de viu, dar ți-ar fi aruncat statuia în curtea Reconsului – că așa se practică în Aradul de azi cu statuile marilor performeri în fotbal, cum a fost Iosif Petschovschi. Apoi au amplasat alta, făcută pe banii suporterilor, la dezvelirea căreia ai participat și matale, dragă excelență.

Am făcut acest mic exercițiu de imaginație ca să înțelegi și matale, dragă excelență, dimpreună cu cei care decid destinația titlurilor de onoare ale Aradului, cât de ușor se pică de pe piedestalul excelenței locului 7/16, direct în puțul penibilului.

Recunosc, mi-ar fi plăcut să refuzi mascarada cu titlul. Aș fi scris frumos despre onoare și Mircea Rednic. Onorabilul Mircea Rednic. N-a fost să fie.

Sigur, la fel de adevărat este că mi-ar fi plăcut să iei atitudine în fața refuzului șefului dumitale, excelență, de a acredita ziariștii care nu-i plac. Înțeleg că șefu-i șef, dar precis ai fi știut matale cum să pui problema. Dacă ai fi vrut. N-ai vrut pentru că nu-ți plac ziariștii, mai ales cei ce scriu despre fotbal, pe care, „la mișto” cum îți place, îi numești ba Capello, ba Mourinho. Ce să-i faci, dragă excelență, atât s-a putut.

Dragă excelență, poate ai observat că nu te „domnesc”, deși trecutul te-ar îndreptăți la așa ceva. Ce faci în prezent însă te califică cel mult pentru un „meștere”, așa ca pe vremuri, dacă mai ții minte. Voi rămâne, totuși, la excelență. Îți place sau nu, asta e. Te afli într-o situație nu tocmai favorabilă, din care nici măcar celebrele-ți miștocăreli de cartier nu te pot salva. Pentru că din asta, dragă meștere, numai caracterul te poate scoate onorabil.

Să știi ca Aradul – mai ales Aradul fotbalistic – nu înseamnă doar un eurodeputat sau un primar (despre „fantoma” aia care se dă, în presa centrală, finanțator, nu vreau să spun nimic pentru că deja tinde să se mumifice în postura de „conducător” al clubului UTA, prin grija celor doi menționați).

Aradul fotbalistic înseamnă oameni care vin meci de meci și umplu tribunele stadionului, care își încurajează echipa iubită atunci când trebuie încurajată, o aplaudă atunci când joacă frumos, dar care nu se feresc, atunci când văd și simt apatie, blazare sau chiar lipsă de valoare, să-și manifeste liber nemulțumirea. Liber, dragă excelență.

Aceștia – indiferent dacă sunt grupați în galerie sau vin individual și se așează unde le e locul în tribună – sunt oameni care plătesc de două ori pentru ca un grup mic de „șefi” să o ducă extrem de bine (am căutat mult cuvintele astea blânde) și pentru ca fotbaliștii (unii dintre ei n-ar fi avut loc în echipa clasei) să-și primească salariile.
Și chiar și matale să-ți primești salariul, lunar. Pentru că plătesc taxe și impozite, din care Primăria alocă aproape un milion de euro anual. Apoi, își plătesc biletul și, de multe ori, chiar și deplasarea, când UTA joacă în deplasare.

Or, pentru tot acest efort și pentru toată susținerea, spectatorii nu merită ca matale, dragă excelență să-i critici. Nici măcar pe cei din galerie. Sau, poate, cu atât mai puțin pe ei. De vreme ce și-au cumpărat biletul au dreptul, ca orice participant la un spectacol sau, poftim, meci de fotbal, să-și manifeste și dezaprobarea.

Da’, totuși, cine vă credeți, de aveți pretenția să fiți mereu aplaudați și încurajați?

Din câte știu, toți – jucători, antrenori – aveți contracte de profesioniști și cred că aveți minima obligație să fiți cu mintea și trupul pe teren, de la primul, până la ultimul fluier al arbitrului. Și să luptați pentru a câștiga. Să luptați, dragă excelență, nu să mimați că jucați fotbal.

Cum spuneam, dragă excelență, din situația asta numai caracterul te poate scoate onorabil. Caracter care ți-ar dicta să-ți prezinți scuze publice tuturor spectatorilor arădeni, pe care i-ai jignit grav.

Nu ne-om pricepe noi la fotbal ca matale, Capello sau Mourinho, dar îi simțim pe cei ce mimează fotbalul și caracterul.