În cadrul ședinței de Consiliu Local de vineri, 18 decembrie, consilierii locali au avut de supus la vot evaluarea finală a managementului de la Filarmonica Arad, însă o parte dintre aceștia nu s-au lăsat convinși de rezultate.
Doru Orban a obținut nota 9,68 și calificativul „satisfăcător”, în urma evaluării finale care a avut în atenție perioada 2018-2020, pentru care a trebuit să treacă două probe decisive: proba I (analiza raportului de activitate) şi proba a II-a (susţinerea raportului de activitate).
Cu toate că membrii comisiei de evaluare finală a constatat că au fost respectate clauzele contractuale și a recomandat încheierea unui nou cotract de management pentru Doru Orban, decizia finală a avut-o votul consilierilor locali, însă doar 12 dintre aceștia au votat favorabil, ceilalți 11 preferând să se abțină. Este vorba de consilierii din partea USR-PLUS, PSD și PMP care nu au putut trece cu vederea problemele nerezolvate dintre managerul Filarmonicii și Sindicatul aceleași insituții de cultură.
Codrin Vlad, de la USR PLUS, a motivat abținerea de la vot pe ideea că nu este normal ca la evaluare managerul să aibă o notă atât de mare, în timp ce mereu sunt probleme și certuri în cadrul Filarmonicii.
Reamintim că reprezentanții Sindicatului Filarmonicii au adus de-a lungul timpului în atenția publică diferite nemulțumiri față de managementul instituției, dintre care probleme la contractul colectiv de muncă și atitudine ostilă, preferențială, față de diferiți angajați, acuzații despre care Doru Orban nu a dorit să comenteze când i-a fost solicitat un punct de vedere.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)