EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Ministerul Educaţiei a publicat modelele de subiecte pentru examen





Ministerul Educaţiei a publicat pe edu.ro modelele de subiecte şi baremele pentru examenele de Limba şi literatura română, Matematică şi Limba şi literatura maternă pentru Evaluarea Naţională 2015.
Elevii de clasa a VIII-a pot consulta modelele de subiecte pentru examenele de final de gimnaziu de anul viitor pe http://subiecte2015.edu.ro. Tot pe edu.ro, elevii vor găsi şi baremele pentru subiectele pe care le pot rezolva ca exerciţiu, scrie Gandul.info.
Cu toate că Evaluarea Naţională va consta în două probe scrise, elevii vor învăţa după programe diferite atât la Limba Română, cât şi la Matematică. Pentru anul 2015, Ministerul Educaţiei a schimbat programele de examen la Limbaşi literatura română şi la Matematică.
La limba română, elevii vor trebui să cunoască obligatoriu speciile literare: romanul şi balada, genul dramatic, propoziţiile subordonate circumstanţiale conditionale, concesive şi consecutive.
Pentru Limba şi literatura română, programa de examen prevede ca elevii să cunoască „trăsăturile specifice genului epic, liric şi dramatic în opere literare studiate sau în texte la prima vedere”. De asemenea, elevii trebuie să cunoască şi trăsăturile speciilor literare romanul, doina populară, balada populară, pe lângă schiţa, basmul popular, pastelul, fabula si nuvela, care erau trecute si in programa veche.
La partea de gramatică elevii trebuie să cunoască ce înseamnă semnele de punctuaţie: punctul, virgula, două puncte, ghilimelele, linia de dialog, semnul întrebării, semnul exclamării, cratima, punctul şi virgula, linia de pauză. De asemenea, elevii trebuie să ştie şi ce înseamnă semnele ortografice: cratima, punctul.
La Matematică, noua programă adaptează limbajului matematic la situaţii concrete, iar elevii vor primi subiecte de tipul celor internaţionale (PISA).
Calendar Evaluare Naţională 2015
13 iunie 2015 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15-17 iunie 2015 Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie 2015 Limba si literatura romana – proba scrisa
23 iunie 2015 Limba si literatura materna – proba scrisa
24 iunie 2015 Matematica – proba scrisa
26 iunie 2015 Afişarea rezultatelor (pana la ora 16)
26 iunie 2015 Depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)
27 – 29 iunie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2015 Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)