Eusebiu Pistru: „În mandatul meu, s-au investit 500 de milioane de euro în infrastructură, în județul Arad“ (P)





Deputatul Eusebiu Pistru candidează pentru un nou mandat de parlamentar, la alegerile din 6 decembrie. De această dată, Eusebiu Pistru deschide lista PSD Arad pentru Senatul României.
De-a lungul timpului, deputatul PSD a ocupat mai multe funcții și demnități importante, poziții din care a sprijinit nenumărate proiecte de investiții din județul Arad, în special din zona infrastructurii. În perioada 2009-2012, din postura de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru a pus umărul la realizarea celor mai mari investiții în infrastructura rutieră și feroviară din județul nostru.
„În perioada în care am ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, am reușit să atrag fonduri în valoare de peste 500 de milioane de euro pentru județul Arad. Poate unii se fac că uită, dar în mandatul meu s-a finalizat autostrada Arad-Timișoara, centura Aradului în regim de autostradă, modernizarea gării din Arad sau reabilitarea tronsonului de cale ferată frontieră – Curtici – Arad – Glogovăț. Sunt proiecte importante care au fost finalizate în mandatul meu, la care se adaugă alte finanțări sau contracte semnate de mine, cum ar fi autostrada Arad-Nădlac, continuarea reabilitării căii ferate până la Simeria sau două proiecte cu care văd că astăzi cei de la PNL se laudă, deși nu au niciun merit. Este vorba despre centura de sud-est a Aradului, un proiect care îmi aparține, și de asemenea centura orașului Chișineu-Criș, documentația fiind finalizată în mandatul meu. Să nu uităm de cele două pasaje de pe centura Aradului, demarate în perioada în care am fost secretar de stat, unul dintre ele fiind astăzi abandonat de guvernarea PNL, din motive greu de explicat“, susține deputatul Eusebiu Pistru.
În cele ce urmează, vă prezentăm principalele realizări ale lui Eusebiu Pistru, atât ca secretar de stat la Transporturi, cât și ca deputat de Arad:
Gara din Arad, cea mai modernă din țară
Lucrările de modernizare și extindere a gării din Arad au costat 315 milioane de lei, investiția fiind demarată de Ministerul Transporturilor, în perioada în care Eusebiu Pistru era secretar de stat.
A fost reabilitat interiorul, peronul existent din fața clădirii de călători, fiind păstrată structura și fațada istorică. S-au realizat trei noi peroane intermediare, iar accesul la peroane se face pe o pasarelă pietonală, dotată cu toate facilitățile pentru călători și pentru persoanele cu mobilitate redusă (lifturi, scări rulante, marcaje speciale etc.).
Reabilitarea CF Frontieră – Curtici – Arad – Km 614
În urma acestei investiții realizate în mandatul lui Eusebiu Pistru, trenurile vor putea circula cu viteza maximă de 160 km/h, pe acea porțiune. Valoarea contractului – 1.080.484.729 lei fără TVA, din fonduri europene. Lungimea totală a traseului este de 41,185 km și este amplasata în intregime în județul Arad.
Arad by-pass, autostrada de cea mai bună calitate din România
Tot în mandatul lui Eusebiu Pistru, a fost realizată centura Aradului în regim de autostradă, considerată de specialiști drept cea mai bine realizată autostradă din România.
Centura Aradului în regim de autostradă are o lungime de 12,25 kilometri, iar proiectul a costat 124 de milioane de euro.
Autostrada Arad – Timișoara
Autostrada Arad – Timișoara a fost deschisă circulației, de asemenea, în perioada în care Eusebiu Pistru ocupa funcția de secretar de stat la Transporturi.
Tronsonul de autostradă are o lungime de aproape 33 de kilometri, fiind construite 11 poduri și pasaje, costul lucrărilor ridicându-se la 140 de milioane de euro.
Pistru a inițiat legea care a rezolvat problema SMURD
În calitate de deputat, Eusebiu Pistru a fost inițiator a nenumărate legi care au avut un impact pozitiv asupra vieții românilor, a arădenilor în special. Unul dintre proiectele de lege importante inițiate de deputatul PSD este cel care prevede preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Mureş, Arad, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.
Proiectul este extrem de important pentru SMURD Vinga și Nădlac, pentru că primăriile nu mai puteau susține financiar aceste servicii.
„Aşa cum am promis, am dus la bun sfârşit această iniţiativă de salvare a serviciilor SMURD Nădlac şi Vinga, care erau pe punctul de a se desfiinţa, deşi de-a lungul existenţei lor au salvat numeroase vieţi omeneşti, nu doar ale unor arădeni, ci şi ale altor români aflaţi în tranzit prin judeţ“, spune deputatul Pistru.
Sprijin pentru comunitățile locale
În cele două mandate, deputatul Eusebiu Pistru a sprijinit în permanență autoritățile locale din județul Arad, pentru a obține finanțări de la Guvernul României. „Am zilnic întâlniri cu primari de comune sau orașe, care îmi cer sprijinul și nu cred că e cineva care se poate plânge cu nu am sărit în ajutor, ori de câte ori s-a putut. Vă dau exemplul Nădlacului, care a fost la un pas de faliment, din cauza unui proiect european nefinalizat de fosta administrație PNL. Am reușit să obțin pentru Nădlac o finanțare de 800 de mii de euro de la guvern. Este doar unul dintre zecile exemple pe care vi le-aș putea da, de primării sprijinite de mine pentru a obține fonduri necesare implementării unor proiecte de infrastructură, de la asfaltări de străzi, la rețele de apă și canalizare, de la reabilitări de școli sau grădinițe, la terenuri de sport sau cămine culturale modernizate“, susține Eusebiu Pistru.
Comandat de Partidul Social Democrat, Organizația Județeană Arad
CUI mandatar financiar : 11200020
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat