vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Eu am voie, voi nu”! Ce nu vă e clar?

    de Mihai Todoca | 10 noiembrie 2020, 9:26 AM | Strada | Telefonul cititorului | Topic special

    4

    Legea ar trebui să fie pentru toți. Clar? Clar. Bine, nu și la noi și nu când vine vorba de Poliția Locală, efectivele MAI, prim miniștri sau diverși lideri parlamentari. Cu asta ne-am obișnuit deja de când suntem mici, de când eram pe băncile școlii, iar colții dublului standard îi resimțim în fiecare zi.

    De la primari și europarlamentari, de la polițiști și secretari de stat până la micul patron de firmă care mai scapă de câte o amendă pentru că e vecin cu polițistul care l-a prins băut la volan.

    Acum cu pandemia și carantina, singurul care nu a intrat în carantină a rămas în continuare dublul standard. Primul ministru ne cerea pe atunci să purtăm masca atunci când ne întâlnim în spații închise, dar și atunci nu mai mult de trei persoane. La nici 48 de ore de la apelul primului ministru, apare o poză cu el și mai mulți miniștri într-un birou de la guvern, toți fără mască cu țigări aprinse la un pahar de vorbă. Explicația lui pentru încălcarea măsurilor impuse de el? „Ziua mea a fost o circumstanţă specială, am relaxat rigorile” . Pentru cei care nu pot înțelege mesajul subliminal al primului ministru vă traducem noi: „Eu am voie, voi nu”. Punct.

    Mergând pe ideea aceasta, zilele trecute am primit mai multe poze cu mașini și agenți ai Poliției Locale arădene care nu respectă regulile pentru care tot ei împart amenzi. Și chiar îi înțelegem de ce nu o fac. Pentru că știm că sunt mai mulți care nu o fac, atât doar că nu apucăm să îi și pozăm. Noroc că reușesc alții. Revenind la motivul pentru care nu respectă regulile. Dacă primul ministru invocă o „circumstanță specială” pentru a relaxa rigorile, înseamnă că pot și ei, dacă poate șeful, pot și ei, iar noi restul care nu avem posibilitatea să invocăm aceste circumstanțe speciale rămânem să plătim amenzile. Dacă e lege nu-i tocmeală. Trebuie purtată masca și gata. Trebuie să nu parchezi în loc nepermis și gata. Asta dacă nu beneficiezi de „circumstanțe speciale”.

    În galeria foto, puteți vedea „circumstanțele speciale” de care beneficiază forțele de ordine, oricare ar fi ele. Sau erau în misiune?

    P.S. Ministrul Sănătății din Cehia, la finele lunii trecute a fost demis pentru că nu a respectat măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului. Roman Prymula a fost surprins în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis, ca urmare a regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. In unele poze se vad politistii cum mananca sau fumeaza. Acolo inteleg ca nu au masca. Dar de atatea ori vad politia locala dar si politistii de la IPJ in masini nepurtand masca. Adica daca noua ne este obligatoriu sa purtam masca la locul de munca, 8-10 ore pe zi, lor de ce nu le este obligatoriu acelasi lucru in timpul programului? Sa vada si ei ce greu ii sa respiri cu masca dupa un program de 8 ore, asa cum fac ei e simplu, habar nu au de chinul suportat de cei care fac munca grea si dupa programul de lucru s-ar bucura pe strada de o gura de aer fara masca.

      +6 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru jack

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.