joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Vrei în politică? Gândește-te dacă mama te-ar alege!

    de Lajos Notaros | 30 ianuarie 2020, 8:37 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    6

    Tot scriind pe aici prin Special Arad vrute și nevrute, mă confrunt adesea cu niște comentarii la textele mele care mă lasă fără replică.

    Nu că nu aș avea ce să le spun, sunt mai mult exasperat de persistența unei mentalități căreia îi lipsește ceea ce numim mai nou spirit civic, acompaniat cu lipsa unei minime educații civice și politice.

    Este vorba înainte de toate de lipsa educației, dar și de împotmolirea în mocirla unor locuri comune livrate de istoria care ne-a precedat, de preluarea unor idei și formulări considerate de mare înțelepciune și care vin , ni se spune, direct din ființa poporului.

    Desigur, mereu există instanțe care au interesul să asigure supraviețuirea acestor banalități livrate celui care nu gândește cu instrumentul propriu, fiind foarte bucuros să manipuleze „marile adevăruri” spuse de oameni mari în diferitele momente mari ale istoriei și civilizației umane, mai ales în spațiul acesta bântuit de spiritul lui Dracula al curburii Carpaților.

    2 5

    Încep astăzi cu celebra sintagmă „politica este o curvă, iar toți politicienii sunt fii de curve”, ca să traduc aproximativ vestita expresie englezească – că mai nou vorbim engleza și la mici și muștar – sonofabici.

    De fapt este vorba de generalizarea prin internet și FB a unei gândiri pentru care biblioteca este un loc straniu unde se prăfuiesc niște cărți de mult depășite, informațiile se obțin direct de pe FB, eventual de pe Wikipedia, fără cea mai mică urmă a existenței acelei determinări ale spiritului european modern care se cheamă spirit critic.

    Acest spirit critic, născut din sintagma oarecum aproximativ interpretată a lui Descartes: „mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc, deci exist”, este înlocuit cu ideea fulminantă a lui „lasă, că știu eu”, susținută de completări de genul: „nu sunt mai prost ca tine” sau mai nou cu „las’ că știm și noi să folosim Wikipedia”.

    Din această atitudine de observator de pe marginea terenului, de spectator fan al unei echipe se generalizează noua mentalitate, una care, prin consecințele sale, înlocuiește gândirea cu ideea fixă, sentimentul cu fanatismul gol, atitudinea politică cu cea a fanului de fotbal care tocmai pornește să-i pună la respect pe fanii celeilalte echipe.

    3

    Convingerea nu se bazează pe analiză și confruntarea pașnică a ideilor, care decurge din acceptarea celuilalt ca partener, ci pe ideologii de baltă construite în jurul unor idei gen lozinci ale fanilor și care refac fără să-și dea seama ideea tuturor regimurilor dictatoriale, totalitare: „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

    Revenind la ideea pe care o discutăm și care susține că toți politicienii sunt o apă și un pământ, nu are rost să-ți bați capul, alege în funcție de interesul tău strâmt, respectiv îl alegi pe cel care îți mai și dă ceva, nu doar promite, o pungă de una alta, niște beri și niște mici și cu asta basta.

    Cunoaștem tipul și discursul, nu ar fi o problemă dacă ar fi marginali, în fond nu toți oamenii sunt capabili să ajungă la nivelul înțelegerii unor concepte și idei, chiar dacă au diplome universitare. Numai că este pe cale să se generalizeze, iar prin asta periclitează efectiv construcția democratică a societății.

    Politicienii sunt cum suntem și noi, sunt precum mecanicii auto care te fentează sau măcelarul care fură la cântar. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt mecanici auto corecți sau măcelari care nu fură la cântar.

    Înainte de a arunca anatema pe toți, înainte de a-i considera pe ceilalți niște escroci și fii de curve, ar fi indicat să ne punem întrebarea dacă pe noi ne-ar alege cineva în afară de mama într-o funcție de mare responsabilitate. Se știe, iubirea de mamă, cu mici excepții, este necondiționată, forma supremă a iubirii celuilalt. Cu toate acestea există posibilitatea ca o mamă conștientă de calitățile fiului sau fiicei sale, fără să-i retragă iubirea maternă, să considere că odrasla nu este demnă de funcția la care aspiră și pusă în intimitatea cabinei de vot, să nu-l aleagă.

    repdem 5c92359446e0fb00014a97c1

    Baza democrației adevărate și viabile este îndoiala în propriile virtuți și presupunerea că, indiferent de cum ne simțim pe moment, nu suntem buricul pământului și că sunt alții care pot performa mai bine ca noi în diferitele domenii, inclusiv în politică.

    Nu doar fotbaliștii, sportivii de performanță pe care îi idolatrizăm realizând nimicnicia noastră în domeniul respectiv.

    Da, este adevărat, excepționalul este rar, de aceea este excepțional.

    Dar asta nu înseamnă că toți sunt o apă și un pământ și cu atât mai puțin înseamnă că nu avem nicio responsabilitate când afirmăm asta și ne comportăm ca atare.

    Înseamnă că nu suntem cetățeni adevărați, nu suntem copți pentru democrație, altfel spus suntem la fel sau și mai rău cu politicienii – la alegere, profesorii, doctorii, avocații, mecanicii – pe care îi considerăm de-a valma sonofabici.

    O societate sănătoasă care se respectă și conlucrează pentru prosperitatea membrilor  nu începe cu politicianul.

    Începe cu cetățeanul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Distinsul decan al ziariștilor din America, John Swinton, care aflat la NewYork Press Club, cu ani în urmă, îndemnat să toasteze în cinstea ”câinelui de pază al democrației”, spunea: ”Nu există in istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu. Nici unul dintre voi nu indrăzneşte să işi exprime cinstit părerile in ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite in ziarul pentru care scriu. Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile in mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, căutind de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită intr-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea in 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să işi vindă ţara şi neamul pentru piinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să inchinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali”
      Și noi care eram convinși că de acolo, din țara cea mai democratică a lumii, importăm independență pentru presă, îndrăzneala ziaristului de a-și exprima deschis opiniile și curajul ca în numele dreptății să slujească adevărul…

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Pentru că acest comentariu nu face parte în mod evident, dintre cele pe care le-am pomenit în textul meu, vă răspund cu plăcere și pe îndelete.
        Citatul este exact, dar suferă de boala citatelor scoase din context.
        Swinton a zis acest lucru în 1883, după ce a părăsit The New York Sun cu intenția de a fonda o publicație proprie, tocmai pentru a nu fi obligat să țină cont de politica editorială a unui mare ziar declarat conservator.
        Deci, din acest punct de vedere Swinton este un pionier al jurnalismului independent, jurnalism foarte greu de practicat în condițiile corporatiste ale jurnalelor tiparite.
        Între timp au trecut aproape 150 de ani iar condițiile s-au schimbat fundamental.
        Este adevărat că nici acum nu este ușor să fii independent în jurnalism – este vorba de bani, ca întotdeauna -, însa este mult mai ușor ca pe atunci, având în vedere condițiile tehnice noi, inclusiv Internetul, cel care, în ciuda multelor sale metehne, aici oferă câmp liber de manifestare. Ca urmare oferta este aproape infinită, problema este mai mult a cititorului, a consumatorului de știri si comentarii dacă renunță la marile nume, supuse și acum politicii editoriale dictate de proprietar, respectiv administrație sau alege numele mai mici, paginile online făcute de câțiva jurnaliști independenți și care țin foarte mult la această independență.
        Vreau să vă spun că până și la Arad aveți această opțiune, pe lângă cele două-trei nume de publicații corporatiste sau de partid, fiind cel puțin două-trei făcute exclusiv prin efortul jurnalistilor care lucrează acolo, așa cum a făcut și Swinton după ce a plecat de la Sun.
        Numai trebuie să va spun, cred, că Specialul este una dintre ele.

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. să fie bine ca să nu fie rău

      ”spirit civic, acompaniat cu lipsa unei minime educații civice și politice” De acord!

      ”Dar asta nu înseamnă că toți sunt o apă și un pământ și cu atât mai puțin înseamnă că nu avem nicio responsabilitate când afirmăm asta și ne comportăm ca atare.” Am mai reținut că unii E buni și alții nu E buni! De acord, cu rezerve! Rezerva constă într-o eventuală enumerare a celor buni și a celor care nu e buni și care va fi foarte diferită de la unul la altul – loc de speculare și demonstrație a precarității conceptului folosit.

      ”ar fi indicat să ne punem întrebarea dacă pe noi ne-ar alege cineva în afară de mama într-o funcție de mare responsabilitate” Utilitatea demersului nu este foarte clară. Să presupunem că ne autocenzurăm dreptul la vot în funcție de răspunsul la o întrebare retorică (retorică fiindcă se pune de alegător ca și cum ar fi ales – două poziții TOTAL diferite). Nu sunt de acord. Demersul intelectual nu este suficient și necesar ca criteriu de distincție între politicienii buni și cei care nu E buni.

      ”Înseamnă că nu suntem cetățeni adevărați, nu suntem copți pentru democrație, altfel spus suntem la fel sau și mai rău cu politicienii – la alegere, profesorii, doctorii, avocații, mecanicii – pe care îi considerăm de-a valma sonofabici” – Nu reușesc să deslușesc raționamentul și se sugerează o concluzie de genul: români proști, neevoluați. Poate că eroare e la mine fiindcă nu știu ce înseamnă sonofab!?

      O societate sănătoasă care se respectă și conlucrează pentru prosperitatea membrilor nu începe cu politicianul. Începe cu cetățeanul. – De acord! Ar trebui să fie precizat că este vorba de marea majoritate a membrilor și de un număr redus de membri.

      Totuși, care-i problema și care ar fi rezolvările, ca să nu rămânem needucați, asta pentru că și presa ar trebui să aibă un rol în informarea, conștientizarea și de ce nu, în educarea publicului?

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Presa are acest rol, așa cum foarte multe domenii îl au.
        Firesc, trebuie să știm să facem diferenta între presa serioasă, profesionista, și cea care este chiar vehicul al diversiunii informaționale.
        Aici însă sistemul școlar are rolul decisiv. Pâna când studiem materii vetuste și abstracte fara prea mare finalitate practica, în loc să le înlocuim cu altele adecvate vremurilor în care trăim – un curs, printre multe altele, de exemplu: cum și ce sa citim, cum putem identifica continuturile dubioase – bâjbâim în continuare în întuneric.
        Deci, reforma sistemului, promovarea profesorilor pe competente, nu pe cunoștințe și și promovare tot așa.
        E simplu, dar trebuie să se vrea.

        0 voturi
        +1
        -1
    3. Ar fi interesant sa se publice o lucrare cu titlul „Originea si istoricul manipularii”.Istorici,jurnalisti,sociologi si chiar oameni politici si teologi ar avea o contributie serioasa la elaborarea unui studiu pe acest subiect.Se spune ca excesul de informatie,egal dezinformare.Am ,ciudata’ senzatie ca in urma cu 20-30 de ani,eram mai liber in gandire si exprimare.Pe undeva,bombardamentul informational de azi ne tine „incorsetati” in niste sabloane de exprimare.In perioada ,ceausista’ nu dadea bine sa se vorbeasca deschis despre partid sí conducator.Azi,sunt mai multe subiecte despre care oamenii vorbesc cu prudenta.De multe ori efectiv ma deranjeaza cand vorbesc la tel.cu cineva si apare vreun subiect despre politica,sistem,opinii legate de acestea si apare un fel de ,prudenta’ din partea interlocutorului,care vireaza discutia spre banalitati cotidiene(cum s-a schimbat vremea,s.a.) Cand discutam personal,apare explicatia:”ne asculta”! Cateodata ma enervez si-i spun: asculta-i sí tu! Am ajuns sa ne autocenzuram la limita paranoiei.Atunci despre ce libertate constitutionala de opinie sí exprimare a acesteia tot ,latram’? Stiu,public nu jignim,nu desconsideram,nu calcam in picioare demnitatea altora,dar in particular ,sau intr-un grup in care ne permitem reciproc sa discutam orice,atunci discutam orice.In trecut,la locul de munca,nu odata „aratam cu degetul” unul spre celalalt:esti mincinos! Sí argumentam cand era nevoie.Acum,prea multi ,au pretentia’ sa le aprobam jocurile de societate cladite pe ipocrizie

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Mosu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.