De la început, ca să știm despre ce vorbim în continuare: în urma alegerilor din duminica trecută, în Parlamentul Ungariei au intrat doar partide de dreapta. Trei, mai precis: Tisza, cel care poate fi privit ca o disidență din Fidesz, Mi Hazánk, considerat mai extremist așa, și, în cele din urmă, Fidesz-ul lui Viktor Orbán, partidul care a dominat politica din Ungaria în ultimii 16 ani.

Euforia înfrângerii lui Viktor Orbán a dominat în zilele trecute de la alegeri, iar Péter Magyar, liderul Tisza, viitorul prim-ministru al Ungariei, a cules, zâmbind, oarecum agresiv, în stilul său de pe acum din ce în ce mai cunoscut, roadele acestei euforii. Nimeni nu a pomenit de situația unică creată: pentru prima oară în istoria ei modernă, Ungaria nu are niciun partid de stânga în Parlament. Până și în perioada interbelică, cea simbolizată de amiralul Horthy, chiar dacă lipsite de importanță, existau chiar mai multe partide de stânga în Parlamentul maghiar.

Dacă vă întrebați „și ce-i cu asta?”, înseamnă că nu prea sunteți informați cu regulile democrației moderne.

Vorbim de ultimele două secole, perioada în care, în urma șocului revoluției franceze, s-a instituționalizat în toată Europa – și prin ricoșeu în SUA – structura politică a democrației bazate pe alegeri din ce în ce mai cuprinzătoare. Alegerile despre care vorbim și care au devenit simboluri ale organizării democratice ale unui stat se axau și se axează pe alegerea unor așa numite partide politice, respectiv politicieni care se definesc pe un etalon politic reglementat de legi de la stânga la dreapta. Nu, nu e ceva ce ține de corpul uman, e ceva ce ține de așezarea în sală a primului parlament francez, ales după desființarea revoluționară a regalității franceze.

Așadar mai la stânga așa stăteau socialiștii, respectiv liberalii, adică cei care insistau pe egalitate și libertate. Mai la dreapta așa stăteau conservatorii, cei care insistau mai ales pe fraternitate. Asta ca să nu uităm de ideea născută în acele zile tumultoase: Liberté, Égalité, Fraternité.

În consecință, un parlament în care nu există doar partide de stânga sau de dreapta, în mod exclusiv, nu mai prezintă garanții pentru o politică democratică. Istoria ne oferă exemple cu nemiluita, ajunge doar să ne gândim la statele fasciste sau comuniste. Parlamentul nu a fost desființat nici în aceste state, numai că partidele care intrau erau partide sau de extremă dreaptă (naziste) sau de extremă stânga (comuniste), de fapt partide unice, de stat cum se spunea pe la noi până prin 1989.

Revenid la alegerile trecute din Ungaria, prelucrate, la momentul în care scriu aceste rânduri, în proporție de 99%, marele învingător, Tisza, este, cum am spus la început, o disidență a Fideszului, partidul de dreapta al lui Viktor Orbán, dominant de 16 ani în Ungaria. Péter Magyar a fost din fragedă tinerețe un fan Fidesz, ținând, în adolescență, fotografia lui Victor pe peretele dormitorului său. Revolta sa, survenită în februarie 2024, nu a fost de natură politică, ci personală, iar succesul său fulminant nu ține de convingeri politice, ci de frustrarea generalizată a ungurilor sub dominația din ce în ce mai absurdă a lui Viktor Orbán.

Din acest moment totul ține de Péter Magyar. Partidul numit Tisza este deocamdată partidul său personal. Cei care nu sunt familiarizați cu problemele maghiare nici nu știu de alt politician al formațiunii care a câștigat duminica. Poate în afară de prezumtivul viitor ministru al sănătății în guvernul Magyar, cel care i-a copleșit pe cei care trăiesc mai mult pe FB cu dansul său de victorie de duminica seara.

Având toate acestea în vedere lucrurile din Ungaria nu arată atât de bine cum s-ar părea după manifestările de bucurie de după victoria lui Magyar. În euforia jubilării, de obicei, omul nu este atent la semnele care arată că se bucură degeaba. Magyar mai că nu i-a mulțumit lui Orbán, afirmând că de acum încolo ei doi vor fi responsabili pentru schimbările din Ungaria. Orbán nu zice deocamdată nimica, îl lasă pe Magyar să se bucure – marți, aproape neverosimil, nu a postat deloc nici măcar pe FB -, așteaptă momentul, cum ar veni. E vorba, normal, și de șocul acestei înfrângeri categorice, dar e vorba și de altceva.

De calcule e vorba. Mai ales acum când mai are la dispoziție o lună întreagă – noul parlament se va reuni la 12 mai – să vadă cum va ieși din acest rahat. E complicat, fiindcă dacă Magyar merge până la capăt cu răzbunarea niște fidesziști, în frunte cu Orbán, ar putea ajunge la pușcărie. Dacă însă omul e înțelegător, ca un copil care și-a primit în sfârșit jucăriile, treaba, chiar și așa, mai puțini și mai la o parte, va merge mai departe. Magyar a spus clar că Ucraina, fiind în război, nu poate intra în UE și că el în persoană așteaptă telefonul lui Putin. Așa că mai sunt speranțe. Nu neapărat pentru democrație, ci pentru Orbán.

Dincolo de frenezia victoriei cam asta este întrebarea la care se va răspunde în Ungaria în luna care urmează: va reveni democrația sau va rămâne și Viktor Orbán?

Citește și:

Sondaj INSCOP: AUR, scădere semnificativă în intenția de vot a românilor, dar își păstrează poziția de lider