vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Un neamț care nu se dezminte în paralel cu o doamnă care atacă recordul mondial la conferința de presă

    de Lajos Notaros | 21 noiembrie 2019, 8:37 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    În democrație nu ai nevoie de oameni excepționali, ci de reprezentanți onești ai dorințelor și voințelor populare dominante.

    Este cât se poate de ușor să decelezi aceste dorințe și voințe: înainte de toate oamenii vor să trăiască mai bine ca înainte, să aibă siguranță și să fie ocrotiți când au nevoie (copilărie, bătrânețe, boală sau alte catastrofe naturale), respectiv să nu fie aruncați în situații extreme precum războiul în care toate achizițiile lor de până atunci, inclusiv urmașii, vor avea de suferit, amenințate chiar cu dispariția.

    Democrația nu are nevoie de salvatori, de eroi civilizatorii sau de strategi geniali ai soartei celor mulți, dar incapabili să simtă enorm și să vadă monstruos.

    Pe de o parte, pentru că aceste personaje sunt de legendă, povești de adormit copiii de fapt, ele neexistând în viața banală de toate zilele, pe de alta fiindcă dacă liderii se erijează în astfel de posturi și roluri nu se mai poate vorbi de democrație.

    2

    Poate fi vorba doar de impostură democratică, de imitarea democrației de dragul celor „mulți și proști”.

    Spre deosebire de cum se crede îndeobște, pericolul cel mare pentru democrație nu este dictatura, ci acele forme de guvernământ care încearcă sa păstreze iluzia democrației, să adoarmă atenția celor mulți prin oferirea acestei iluzii.

    E vorba de o formă pe care grecii cei antici o numeau oligarhie – textual puterea celor puțini (oligoi) -, o forma de guvernământ care se combină perfect cu ceea pe care tot ei o numeau plutocrație, adică puterea celor bogați.

    Bogații fiind în societate întotdeauna mai puțini decât săracii, ajungem la termenul care formulează cel mai exact amenințarea care plutește necontenit deasupra societăților democratice: oligarhia plutocratică, adică dominația unei clici de bogătani sau pe calea îmbogățirii cu orice preț, o dominație care nu renunță la formele exterioare ale democrației precum guvernările dictatoriale, tiranice sau chiar totalitare.

    3 2

    Sunt alegeri – erau și sub Ceaușescu – poporul este chemat la urne, însă în practică nu are între ce alege, toți cei care li se oferă fiind o apă și un pământ, eventual reprezentanți ai unor clici, grupuri, găști concurente de plutocrați.

    Nu este o întâmplare preocuparea cu care alegătorul se interesează de averea celor care se supun votului: câte case, ce terenuri are, câte mașini și de ce fel, unde își petrece vacanțele, care e situația conturilor sale. Poporul nu este prost, eventual poate fi prostit din când în când.

    Din această perspectivă comparația dintre cei doi candidați la președinția României care așteaptă votul „boborului” românesc în cel de al doilea tur ne oferă câteva date de care, poate, ne vom putea folosi atunci când optăm pentru unul sau celălalt.

    4 2

    Cu tot respectul pentru efortul ei – a stat două ore și jumătate pe tocuri ca să răspundă la peste 250 de întrebări neselectate și nepieptănate – Doamna Dăncilă reprezintă un partid compromis până la plăsele, de fapt o clică de plutocrați în care Dragnea cel băgat nițel la răcoare era doar unul dintre cei mulți. PSD-ul nu este nici măcar un partid de stânga, așa cum pretinde numele, ar fi de altfel primul partid de stânga din istoria modernă susținut de biserica dominantă a societății împotriva unui partid care se declară de dreapta.

    Problema Doamnei Dăncilă nu este cultura ei cam subțire îmbrăcată într-un limbaj de contabilă de provincie, ci faptul că nu dă niciun semn cum că ar putea fi omul care să schimbe practicile din PSD, să readucă, mai precis, să ducă partidul acolo unde îi este locul prin eliminarea definitivă a plutocraților și a tendințelor general plutocratice din partid. Un partid de stânga care excelează în a da „baroni” țării nu își merită apelativul nici măcar după ce baronii s-au ascuns după fustele unor doamne de care „boborul” ar putea fi amețit mai ușor, în fond inefabilul feminin este etern și se ridică până și peste orientările politice moderne.

    l

    Privită de aici, prestația celui care este liberal – a nu se uita asta! – doar de voie de nevoie, de Klaus Johannis vorbim, a fost fără cusur, reușind, cu metode puține, dar cu atât mai eficiente, să sublinieze faptul că președintele reales nu va juca, așa cum nu a jucat nici până acum, după regulile celor care fac jocul de peste 30 de ani, fie că sunt pesediști, fie liberali..

    Toate câte i se reproșează – că nu a vrut dezbatere, că a organizat el întâlnirea cu jurnaliștii, devenind moderatorul propriei sale campanii electorale – reprezintă de fapt indicații ale unei realități mai puțin obișnuite pe aici, pe la noi: Johannis nu se supune regulilor și obiceiurilor care au adus România în situația ei de acum.

    În fond, dacă dorim să ne fie mai bine, trebuie să renunțăm la practicile și obiceiurile care ne-au adus răul.

    Cu toate acestea pericolul persistă în continuare: comportamentul lui Johannis nu este deloc neaoș, este chiar straniu pentru acei români verzi care nu văd nicio problemă într-un partid de stânga nițel naționalist și susținut de BOR, bizonul majoritar, forjat în 30 de ani în laboratoarele oligarhice ale manipulării, poate fi dirijat lejer către eroica Doamna Dăncilă, cea care se luptă pe viață și pe moarte împotriva neamțului cu cinci case și fără Dumnezeu, case care împreună nu fac cât vila ei de la Predeal.

    Mergeți la vot: meciul se joacă…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Cam asta am spus, într-adevăr.
        Cel puțin la o primă aruncare de privire.
        La cea de a doua însă, am mai spus și că va fi mai bine dacă nu se lasă înghițit de mafia penelistă, cea care a învățat multe de la cea pesedistă și e chiar pe calea cea buna să o depășească prin rafinament și ipocrizie.
        Dacă nu va reuși acest lucru, e autogol, dar asta este, fotbalu se joacă pe goluri.

        +4 voturi
        +1
        -1
    1. Ma gandesc adesea in ultima vreme la oranduirile sociale prin care a trecut omenirea.Se presupunea ca fiecare trecere la o noua oranduire,era un progres,o evolutie a umanitatii.Oamenii au crezut intotdeauna intr-un viitor mai bun,pentru care erau dispusi sa faca sacrificii majore.Sa luam doar un exemplu: cate milioane(zeci,sute) au murit pentru a „castiga” unele drepturi sociale? Limitarea explotarii,regimul de 8 ore de munca(in medie),dreptul la recreere,sarbatori,venituri rezonabile,”egalitate” ín fata legii,etc.Razboaiele unor grupuri de interese au sacrificat tot pe cei care credeau in justetea acestora.Manipularea prin simboluri a depasit cota ratiunii.Unii cred ca au mai multe drepturi naturale,daca dispun de mai multi bani sau pozitie sociala.Depasirea ,comunismului’ trebuia neaparat sa duca la regres? Mergem iarasi pe principiul ,capul plecat sabia nu-l taie,dar lantu-l inconvoaie’?

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru A.Rădeanu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.